Trei persoane reţinute de DIICOT în cazul azilului groazei din Mureş: preşedintele asociaţiei, administratorul şi un angajat al azilului / Ce acuzații li se aduc
Trei persoane au fost reţinute de DIICOT în legătură cu modul în care mai mulţi oameni cu dizabilităţi erau ţinuţi în subsolul unui azil din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, administrat de Asociaţia „Re-Min”.
Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi administratorul şi preşedintele asociaţiei, precum şi un angajat al azilului, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.
Conform DIICOT, în anul 2020, inculpaţii au constituit un grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obţinerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilităţi, prin încasarea, sub paravanul unei asociaţii, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparţinători.
Banii destinaţi îngrijirii bătrânilor au fost folosiţi cu preponderenţă în beneficiul membrilor grupării.
„Persoanele vârstnice ori cu dizabilităţi, internate în locaţiile gestionate de asociaţie, au fost supuse unor tratamente inumane şi degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică şi psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei. La data de 27.07.2023, au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilităţi, aflate în subsolul unei clădiri aparţinând asociaţiei, cazate în condiţii improprii, printre materiale de construcţii, cu saltele aşezate direct pe podea. În aceeaşi clădire, într-o încăpere de aproximativ trei metri pătraţi, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică şi în imposibilitatea de a comunica. Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spaţiile asociaţiei, majoritatea aflate în evidenţa DGASPC Maramureş şi Covasna”, anunţă DIICOT.
Cele trei persoane reţinute vor fi duse sâmbătă la Tribunalul Mureş, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cazul a fost descoperit de membrii organizaţiei Centrul de Resurse Juridice, organizaţie implicată şi în dezvăluirile privind „azilele groazei” din Voluntari.
În urma mai multor sesizări, CRJ a efectuat joi o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă „Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Bărdeşti.
„Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, patru persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (non-verbale şi incapabile a se deplasa). (…) Imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului. După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria ‘Materiale de construcţii’. Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai erau câteva încăperi în care am găsit alte două persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 mp, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi”, informa CRJ într-un comunicat de presă.