Sari direct la conținut

VIDEO ​Mama femeii care a născut pe trotuar în fața spitalului povestește cum s-a întâmplat totul: „​Ieșiți cu ea la poartă și așteptați salvarea” / CNCD s-a autosesizat

HotNews.ro
O femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni, Foto: Captura video
O femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni, Foto: Captura video

​Femeia care a născut pe trotuar în fața spitalului din Urziceni nu a fost consultată de nimeni, iar o asistenta i-a spus să iasă în fața spitalului să aștepte salvarea acolo, povestește mama gravidei. Ea susține că femeia a fost în evidența medicului de familie în timpul sarcinii, iar când a ajuns la spital a strigat pe hol pentru că nu era nimeni.

Nu era nimeni. Am țipat pe hol „se naște un copil”. A ieșit o doamnă care dormea și m-a întrebat de ce nu am sunat la 112. De ce ați adus-o, pentru că noi nu avem medic ginecolog în spital și nu avem ce să-i facem? Ieșiți cu ea la poartă și așteptați salvarea să vină acolo”, a povestit mama gravidei pentru Euronews România.

CNCD s-a autosesizat

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în cazul femeii care a născut în faţa spitalului din Urziceni, dar şi în urma afirmaţiilor primarului din Urziceni, Constantin Sava, care a făcut referire la faptul că femeia are un handicap şi că e de etnie rromă.

Preşedintele CNCD Csaba Asztalos a declarat marţi că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.

„S-a autosesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Va face procedura atât legat de situaţia de la Urziceni, cât şi de declaraţiile primarului de la Urziceni”, a afirmat Csaba Asztalos.

Reacție scandaloasă a primarului din Urziceni

Chiar dacă a calificat drept regretabilă situația de la Spitalul din Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuarul din fața unității spitalicești, primarul orașului, Constantin Sava, a ținut să aducă în discuție faptul că este vorba de o femeie „cu handicap”, de etnie romă care „nu știe de capul ei”.

Totul s-a petrecut în timpul unei discuții cu un reporter Antena 3, care i-a atras atenția că nu au relevanță toate aceste lucruri aduse de el în discuție. În replică, primarul a spus că nu a înțeles ce a vrut să spună.

Spitalul este în subordinea primăriei. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut demisia managerului unității spitalicești.

Constantin Sava a fost ales primar sub sigla PNL. El a condus filiala Urziceni a liberalilor până anul trecut când a fost schimbat de conducerea partidului.

Conducerea spitalului spune că femeia gravidă și aparținătorii au părăsit Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), fără să aștepte venirea ambulanței care fusese chemată de o asistentă.

Managerul, medicul de gardă și asistenta, amendați

Managerul Spitalului Municipal din Urziceni, precum şi medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu care nu a fost primită în unitatea sanitară au fost sancţionaţi cu amenzi, a declarat, luni, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

Ea a spus că doi angajaţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat au fost trimişi la Spitalul din Urziceni pentru a efectua un control.

„La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15,00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului”, a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat.

Mioara Comana a menţionat că Spitalul din Urziceni avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 care prevede transferul interclinic al pacienţilor de la spitalele cu competenţe reduse la spitalele cu competenţe terapeutice mai mari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro