Sari direct la conținut

Tragedia de la Padina, unde un bărbat a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit. „Mortul este de vină”. Cei trei atacatori au depus plângere împotriva victimei

Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Avocatul celor trei suspecți în cazul crimei de la Padina, Adrian Grigorescu, susține că de vină pentru crima de la Padina ar fi chiar victima – bărbatul de 41 de ani care a fost ucis. Cei trei suspecți, aflați acum în arest preventiv, sunt „frustrați de o parte din informațiile apărute”, conform cărora ar face parte din clanul „Fabian”, a mai susținut avocatul, care a demontat acuzațiile procurorilor, susținând că cei trei frați s-ar fi apărat după ce ar fi fost atacați de victimă cu un ciob de sticlă. Mai mult, cei trei atacatori au depus plângere penală împotriva bărbatului decedat.

Amintim că bărbatul înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o petrecere dintr-un hotel din Padina, unde se aflau mai multe vedete, era căsătorit, avea doi copii şi locuia în Târgovişte.

Avocatul celor trei frați suspectați în acest caz a susținut că victima este cel care ar fi provocat conflictul, după ce i-ar fi dat un pumn unuia dintre frați, iar apoi i-ar fi atacat cu un ciob de sticlă.

„Am depus la secretariatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa o plângere penală. Sunt din datele şi informaţiile pe care eu le-am luat din anchetă, din referatul procurorului de caz. Situaţia de fapt se prefigurează în sensul în care a existat un prim atac al victimei împotriva fraţilor Marin, a urmat un al doilea episod, tot de agresiune împotriva acestora (…) În acest context, tot victima este cea care, după ce a părăsit incinta pub-ului, s-a deplasat pe terasă și a revenit înarmat cu un ciob de sticlă, că a existat un atac material al acestuia împotriva celor trei frați. După care a urmat acea lovitură de cuțit care, din păcate, a dus la decesul victime”, a susținut avocatul celor trei fraţi.

O singură lovitură de cuțit ar fi cauzat decesul bărbatului de 41 de ani, deși acesta a fost înjunghiat de mai multe ori, conform procurorilor.

„Din punctul meu de vedere și, din nou, citez organul de cercetare penală, din loviturile aplicate există o singură lovitură cauzatoare a morții, toate celelalte leziuni traumatice, lovituri, nu au fost apte prin ele însele de a provoca decesul”, susține avocatul suspecților.

Adrian Grigorescu susține că este „chiar frustrant” faptul că unul dintre clienții săi este acuzat de comiterea crimei, având în vedere că acesta doar s-ar fi apărat.

„Din punctul meu de vedere este chiar frustrant, din punct de vedere profesional, că cel puțin unul dintre acești frați nu a avut niciun fel de participație penală la săvârșirea actelor de agresiune, nu s-a aflat decât în ipostaza de a se apăra cu pumnul”, conform avocatului, care spune că după începerea conflictului victima s-ar fi îndreptat cu cioburile unei sticle către unul dintre suspecți.

Mai mult, Adrian Grigorescu spune că „sunt discuții” pentru a se stabili dacă suspecții se aflau în legitimă apărare în momentul comiterii crimei:

  • „Sunt discuții pentru a se stabili dacă frații Marin se aflau în legitimă apărare. Nu trebuie să uităm din toată situația contextuală faptul că ei au fost victimele acestei agresiuni. Vă rog să nu uitați aspectele care țin de forța de exercitare a loviturii, victima a reușit dintr-un singur pumn să îl doboare pe Marin Laurențiu.
  • Este de notorietate, de asemenea, constituția victimei și atunci se naște și se pune spre analiză posibilitatea exercitării acestor acte de violență în cadrul unei legitime apărări. Urmărirea penală va arăta toată situația de fapt.
  • Din punctul meu de vedere, nu discutăm despre un omor, ci despre o încăierare care a avut ca urmare moartea victimei”.

Avocatul suspecților de comiterea crimei de la Padina: Clienții mei nu fac parte din niciun clan

Avocatul celor trei suspecți susține că aceștia sunt „frustrați” de faptul că în presă au apărut informații conform cărora ei ar face parte din clanul „Fabian”.

„Clienții sunt foarte bulversați. Sunt frustrați de o parte din informațiile apărute. Nu fac parte din niciun clan, nu există clanul Fabian, în cursul zilelor următoare o să intru în posesia certificatelor de cazier atât pentru ei, cât și pentru tatăl lor, tocmai pentru a lămuri presa că nu este vorba despre niciun clan infracțional și că nu sunt persoane predispuse pentru nicio infracțiune, mai ales a unor infracțiuni de violență”, a mai spus Grigorescu.

La scurt timp după comiterea crimei, în presă au apărut informații conform cărora cei trei suspecți ar face parte dintr-un clan interlop din București, care ar mai fi vizat și de alte anchete (trafic de droguri, proxenetism și cămătărie).

La petrecerea care a avut loc la Hotel Belmont din Padina, unde a fost ucis bărbatul de 41 de ani, au fost prezenţi Alex Velea și Antonia. Incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului. Cei trei agresori au fugit cu maşina după ce l-au înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani, dar au fost prinşi la scurt timp de poliţişti. Până acum nu a fost găsită arma crimei.

Cei trei frați suspectați de comiterea faptei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro