Sari direct la conținut

Pe cine votăm duminică. Controversele din jurul candidaților propuși de partide la alegerile europarlamentare 2019

HotNews.ro
Alegeri , Foto: Agerpres
Alegeri , Foto: Agerpres

Duminică, românii își aleg cei 32 de reprezentanți în Parlamentul European. De pe listele partidelor nu lipsesc candidați controversați, care de-a lungul timpului au fost implicați în scandaluri de integritate.

Pe primul loc pe lista PSD se află președinta organizației de femei a PSD, fost ministru al Mediului dar și al Fondurilor Europene- Rovana Plumb. Cu ștate vechi în partid, ministru în mai multe guverne PSD, fost europarlamentar, iar în prezent vicepreședinte PSD și președinta organizației de femei, Plumb țintește postul de comisar european. De numele acesteia atârnă dosarul Belina. În 2017 DNA a solicitat începerea urmăririi penale pe numele Rovanei Plumb în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Parlamentul a respins solicitarea DNA.

Carmen Avram – fostă jurnalistă la Antena 3 și soția lui Adrian Ursu a fost propusă pe locul doi pe lista la europarlamentare de către Liviu Dragnea cu câteva zile înaintea expirării termenului de depunere a candidaturilor. După 30 de ani în presă, Carmen Avram s-a făcut remarcată pentru modul în care a descris relația ei cu PSD. „Și m-am uitat la el, la acest partid și cumva, pentru prima dată în istoria mea personală, am prins drag de el și am început să îl respect. Îl urmăresc de doi ani și am început să simt pentru el lucruri pe care n-am crezut că pot să le simt. În general, nici nu mi-am pus niciodată problema, de când mă cunosc eu, că am să fiu vreodată într-un partid. S-a întâmplat în acești ultimi doi ani, care pentru mine, repet, au fost absolut șocanți”, a povestit fosta realizatoare TV în emisiunea lui Mihai Gîdea la Antena 3.

Dan Nica în prezent eurodeputat PSD, fost ministru al Comunicațiilor a fost acuzat de DNA în mai multe dosare de corupție dar fără a fi inculpat. Numele lui Nica a apărut în dosarul de corupție privind licențele Microsoft, dar faptele s-au prescris și dosarul a fost clasat. De asemenea, Nica a fost suspect în dosarul EADS, privind securizarea frontierelor României dar dosarul a fost închis din lipsă de probe.

Un alt candidat controversat este fostul preot greco-catolic – Chris Terheș. La fel ca și Carmen Avram, Terheș este un apropiat al Antenei 3 fiind promovat constant de către postul de televiziune drept un susținător al PSD. De precizat că Terheș era în 2012 un susținător al luptei împotriva corupției, suporter al Monicăi Macovei și a lui Traian Băsescu.

Maria Grapini este susținută puternic de trustul Intact și a fost propusă de Liviu Dragnea pe un loc eligibil pe lista PSD. Grapini a fost și este suținută de Dan Voiculescu, fostă membră PC, fost ministru al IMM -urilor în 2012 în guvernul Ponta și eurodeputat din 2014. Grapini s-a remarcat ca autoare a mai multor gafe memorabile de-a lungul timpului printre care și inventarea unei noi țări într-un mesaj pe Facebook. Maria Grapini a scris: „Câțiva eurodeputați inimoși din România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letiția, discută cum să salveze transportul internațional pentru țările din est”. De asemenea, Grapini a scris și o carte Viața între scrieri și transcrieri” publicată în 2012. Potrivit recorder.ro cartea conține fragmente copiate de pe Wikipedia, de pe forumul Sfatul Bătrânilor și de pe site-ul InfoTravel Grecia, fiind asumate drept creație personală.

La PNL pe prima poziție este controversatul realizator de emisiuni la Realitatea TV- Rareș Bogdan. Cariera de jurnalist a lui Rareș Bogdan a debutat la Ziarul de Cluj în postura de editorialist. Potrivit Pressone.ro acesta deținea o firmă de publicitate Trend Communication SRL care făcea de fapt politica editorială a ziarului din Cluj și care a câștigat o serie de contracte cu Primăria Cluj. De precizat este că Rareș Bogdan a fost apropiat de PDL și ulterior s-a înscris în PNL. De asemenea, Pressone relatează că a fost coleg de facultate cu actualul director al SRI, Eduard Hellvig. În 2015 firma de publicitate înființată de acesta are contracte cu Primăria Capitalei pe vremea lui Sorin Oprescu. Tot în 2015 începe seria de emisiuni la Realitatea TV și este propus de președintele PNL, Crin Antonescu, drept candidat pentru postul de director la SRTV. Propunerea nu a fost niciodată votată de Parlament, social democrații refuzând să intre în plen.

Pe locul doi în lista PNL pentru Parlamentul European este primarul din Alba Iulia – Mircea Hava. Fost democrat liberal și un lider influent în perioada lui Traian Băsescu, de numele lui Hava este legat scandalul concesionării transportului în comun. În 2012 DNA l-a acuzat pe Hava de abuz în serviciu după ce a semnat două contracte cu societatea STP Alba Iulia, companie ce asigură transportul local din oraş. De asemenea, potrivit presei locale, Hava ar fi acordat contractul de reabilitare în valoare de 70 milioane de euro firmei Corint Grup deținută de unul dintre prietenii săi.

Pe locul 6 pe lista PNL se află Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL și fost ministru de Interne. În 2016 Blaga a fost trimis în judecată de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale. În 2010 fostul președinte al PDL a fost achitat în primă instanță în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale democrat-liberale.

Un alt candidat controversat este fostul secretar al PNL Dan Motreanu. Promovat în politică de fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, Motreanu a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru spălare de bani şi folosirea influenţei date de funcţia de conducere în partid. Motreanu este suspectat că ar fi primit 250.000 euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008. DNA a cerut pedeapsă cu executare pentru acesta iar Înalta Curte a anunțat ca va da decizia finală pe 27 mai.

Cristian Bușoi este la al doilea mandat de europarlamentar, a fost deputat în Parlamentul României și fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Bușoi face parte din generaţia de tineri liberali promovaţi de Călin Popescu Tăriceanu fiind consilier al acestuia la partid, postură din care a fost promovat în 2004 pe un loc de deputat pe listele Alianţei DA. Numele acestuia a apărut în dosarul DNA al lui Adrian Duicu, baronul de Mehedinti, în perioada în care a fost șeful CNAS. Cristian Bușoi a fost interceptat de procurori în dosarul baronului de Mehedinți Adrian Duicu. Potrivit interceptărilor, Cristian Bușoi ar fi oferit foarte mulți bani Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți. Totodată, Bușoi are o avere impresionantă. Acesta a achiziționat drepturi litigioase de la beneficiarii de despăgubiri pentru imobilele naționalizate iar procurorii DNA au deschis o anchetă în acest sens care nu s-a finalizat până în prezent.

Dacian Cioloș este primul candidat propus de Alianța USR+PLUS pentru Parlamentul European. Cioloș fost ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu, propus de Guvernul lui Emil Boc comisar european pentru agricultură și premier al României în perioada 2015-2017. De curând, Cioloș a fost acuzat de președintele ALDE de legături cu serviciile secrete. Tăriceanu a declarat public că Cioloș a făcut armata în trupele securității mai exact, la ministerul de Interne. De asemenea, fostul premier a recunoscut după ce în presă au apărut informații în acest sens că este rudă îndepărtată cu Virgil Ardelean, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă al MAI – fostul Doi și un sfert. Un alt episod care aduce din nou în prim plan serviciile secrete este faptul că printre membrii fondatori ai partidului PLUS se numără trei persoane cu legături strânse cu fosta securitate.

La ALDE pe prima poziție se află Norica Nicolai, fost procuror în perioada comunistă la Călărași. De numele acesteia atârnă un dosar instrumentat prost în care a cerut și a obținut condamnarea unui om nevinovat. Din această cauză, președintele Traian Băsescu a refuzat în 2007 nominalizarea acesteia pentru postul de ministru al Justiției.

Daniel Barbu – fost președinte al Autorității Electorale Permanente propus de PNL și susținut de PSD ar fi oprit controlul la PSD, control care viza modul cum a cheltuit banii PSD primiți din subvenția de stat. Procurorii DNA i-au deschis dosar în acest sens.

Victor Ponta candidează pe lista PRO România pentru un post de eurodeputat. Fost președinte al PSD și fost premier, Victor Ponta a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat iar Universitatea din București i-a retras titlul de doctor în drept. De asemenea, în 2015 a fost trimis în judecată împreună cu Dan Șova, sub acuzații de fapte de corupție, respectiv pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul Rovinari -Turceni și a fost achitat în primă instanță. De asemenea, Ponta mai are un al doilea dosar deschis de DNA în care este acuzat alături de prietenul său Sebastian Ghiță de trafic de influență și spălare de bani în legătură cu vizita lui Tony Blair în România.

Fostul premier al României, Mihai Tudose a părăsit PSD și candidează pe lista PRO România pentru un post de eurodeputat. Tudose este în prezent deputat aflat la al cincilea mandat. A intrat în atenția presei în 2015, când a fost acuzat de plagiat a tezei de doctorat, obținută la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, sub îndrumarea lui Gabriel Oprea, acuzat, la rândul său, de plagiat, fiindu-i retras titlul de doctor. În martie 2016, Tudose a cerut renunțarea la doctorat.

Traian Băsescu este cap de lista la PMP în speranța că va reuși să-și aducă partidul în Parlamentul European. De departe un personaj care a creat puternice controverse și pasiuni în România. Basescu are două mandate de președinte al României dar și 68 de dosare penale la activ. Cele mai importante dosare Casa din Mihăileanu și Flota s-au clasat. Recent au apărut noi informații în ceea ce privește colaborarea fostului președinte cu Securitatea. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) l-a trimis în judecată pentru a confirma colaborarea acestuia. De precizat este că Băsescu a primit cinci avize de necolaborare în trecut.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro