Cum poți avea grijă de tine în pandemie? Abonamentele medicale și avantajele pentru companii și angajați
Pandemia de coronavirus a dat întreaga lume peste cap, iar sănătatea, poate înainte ușor ignorată, a ajuns acum în prim plan. Cum să avem grijă de sănătatea noastră și să ne depășim teama de a accesa servicii medicale? MedLife a conceput mai multe programe de sprijin atât pentru companii, cât și pentru abonați, în așa fel încât să te poți preocupa de starea ta de bine, fără a te confrunta cu anxietatea care vine la pachet cu situația actuală. Companiile reușesc astfel să își protejeze angajații și clienții, iar abonații pot beneficia de consultații, analize, servicii de imagistică și de spital, atât preventiv, cât și pentru a-și gestiona afecțiunile curente.
Digitalizarea serviciilor medicale: de la consultații online la Ora de Sport și consiliere psihologică
Ultimul an ne-a arătat cât de important este să fim pregătiți în orice situație, iar digitalizarea serviciilor a devenit regulă în multe domenii. Pentru siguranța pacienților, MedLife oferă consultații și servicii de medicina muncii online pentru abonați și pentru companii.
MedLife a fost prima companie privată de sănătate care a lansat platforma de consultații online. Astfel, pacientul poate intra în contact cu doctorul prin videoconferință și își primește diagnosticul și tratamentul. Pentru cazurile unde prezența fizică nu este necesară, posibilitatea consultațiilor online este esențială, în special pentru cei care amână vizita la medic din cauza fricii. În acest mod, serviciile de prevenție sunt duse la un alt nivel: poți merge la doctor să îți tratezi o afecțiune, nu este necesar să amâni și nici nu te expui riscului contaminării cu noul coronavirus.
Perioada pandemiei de coronavirus a fost și este în continuare încărcată de anxietate și de sentimente confuze. Există persoane care se confruntă cu atacuri de panică sau cu incapacitatea de a gestiona unele situații și au nevoie de cineva care să îi ghideze. Tocmai pentru a încerca să ușureze “povara” unei perioade încărcate de nesiguranță, MedLife oferă abonaților serviciul de consiliere psihologică pentru situații de criză.
Un alt avantaj pus la dispoziție de către MedLife încă de la începutul stării de urgență din România este pentru a contracara efectele neplăcute ale sedentarismului, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic. Ora de Sport permite abonaților să facă mișcare de acasă, sub îndrumarea unui specialist. O minte sănătoasă într-un corp sănătos!
Pentru că nu putem ști exact când apare o problemă, cu atât mai mult în aceasta perioadă, și pentru că e reconfortant să știm că avem mereu la dispoziție sfatul specialistului, MedLife oferă companiilor un serviciu de hotline medical care funcționează non stop, 24/7. Angajații beneficiază de consiliere, informații și sfaturi medicale, precum și de monitorizarea și gestionarea cazurilor medicale. În plus MedLife oferă companiilor un medic dedicat care oferă consiliere la distanță și sfătuiește angajații referitor la ce pot face în cazul în care au un caz pozitiv în firmă sau dacă au avut contact cu o persoană pozitivă, cum se pot proteja, care sunt principalele simptome ale virusului, cum se interpretează testele COVID.
Cum ne putem întoarce la muncă fără teamă?
Este mai bine să previi o afecțiune decât să o tratezi: câștigi timp, bani și sănătate. Cu această idee în minte, echipa MedLife a dezvoltat două programe de prevenție: Programul de screening pentru comorbidități pentru afecțiunile curente cu care se confruntă pacienții și programul de screening post COVID- 19 pentru a adresa posibilele probleme care pot apărea pe termen scurt și mediu la pacienții care au fost infectați cu noul coronavirus.
Pachetul pus la dispoziție de către MedLife oferă consultații de specialitate pe medicină internă atât online, cât și offline, investigații de laborator pentru identificarea noului coronavirus și triaj medical la sediul companiei.
Pe lângă suportul medical și organizațional, o persoană cu COVID-19 are nevoie și de empatie și compasiune, de aceea MedLife a conceput un Ghid pentru combaterea discriminării angajaților care se reîntorc la locul de muncă după ce au avut COVID-19. Trebuie să ne comportam firesc, ca și înainte, cu un angajat care revine din concediu medical, după ce a fost infectat. Nu-i discrimina pe cei care au avut COVID-19!
Vaccinul împotriva COVID-19 – mergem împreună spre normalitate
MedLife și-a propus să fie alături de autorități în campania de informare referitoare la vaccinare și dorește să faciliteze accesul oamenilor la vaccinul anti-COVID. În acest sens, operatorul pune la dispoziție o rețea proprie de centre de vaccinare: în Sibiu, Cluj, Brașov, Timișoara și Iași și în curs de acreditare în alte orașe din țară.
Mai mult decât atât, MedLife și-a exprimat intenția de a achiziționa peste un milion de vaccinuri COVID 19 (vaccinuri în curs de aprobare de către Agenția Europeană pentru Medicamente), pe măsură ce acestea vor fi disponibile pentru operatorii comerciali și a inițiat deja discuțiile cu finanțatorii, dar și cu producătorii de frigidere medicale care pot depozita vaccinurile la temperaturi de până la -100 grade Celsius.
Este important să ne monitorizăm mereu starea de sănătate, iar o evaluare înainte de administrarea vaccinului ajută la stabilirea unui punct de plecare: se pot detecta eventualele probleme de sănătate aflate în stadii incipiente și pot fi tratate în timp util. Din acest motiv, MedLife a creat pachete de screening PRE și POST vaccinare pentru a știi exact care este starea noastră de sănătate înainte și după vaccin.
Poți afla dacă ai anticorpi în urma infectării cu SARS CoV-2 cu ajutorul testelor serologice, disponibile la cerere tuturor pacienților MedLife care doresc să se testeze, fără trimitere și fără programare în prealabil. Dacă te-ai vaccinat împotriva COVID-19, ai suferit de COVID-19 sau ai un test pozitiv pentru anticorpi IgG, poți alege unul dintre pachetele MedLife post imunizare sau testele serologice Sars-CoV-2, pentru măsurarea cantitativă a nivelului de anticorpi IgG, că să știi dacă ești protejat.
Beneficiile abonamentului MedLife
Când ai un simptom, ai vrea să afli imediat ce se întâmplă în corpul tău și mai ales cum se poate trata, iar MedLife oferă exact ceea ce ne trebuie în astfel de momente, adică acces la programări și rezultate la analize (MedLife are cea mai mare rețea de laboratoare medicale private din România, cu 33 de unități în București și în țară și peste 200 de puncte de recoltare în România). Rezultatele sunt disponibile în cel mult 24 de ore pentru 70% dintre analizele medicale.
Când ai o afecțiune, îți dorești să beneficiezi de cea mai bună îngrijire medicală posibilă și să fii testat cu cele mai performante aparate. În acest sens, MedLife oferă abonaților acces nelimitat la medicul specialist. În clinicile MedLife poți merge la consultații de medicină generală și de specialitate și poți beneficia de servicii de imagistică realizate la aparate performante (radiologie, densitate osoasă – DEXA, CT, MRI 3T, 2D-4D ultrasunete și mamografie).
Asistență medicală personalizată pentru fiecare pacient în parte, vizualizarea istoricului medical și un circuit medical de urgență sunt alte servicii indispensabile în această perioadă și nu numai, iar companiile și abonatii le pot accesa cu ușurință în hyperclinicile MedLife.
Cum se pregătește MedLife pentru viitor?
Anul 2020 ne-a arătat că trebuie să fim pregătiți pentru orice, fie că vorbim de persoane fizice sau companii, fie că vorbim de pacienți sau de medici. Și chiar dacă realitatea pe termen scurt este presantă, este important să ne pregătim și pentru viitor.
Cu grijă pentru viitor, MedLife a construit pentru companii un program nou, unic în România cu focus pe anticiparea anumitor trenduri în ceea ce privește starea de sănătate într-o industrie /respectiv companie și personalizarea serviciilor medicale astfel încât să se poată diminua riscurile pentru diferite patologii. Practic, aceste rapoarte ajută companiile să își protejeze angajații și clienții și implicit să scadă și cheltuielile.
După un “an-premieră” pentru întreaga lume, sănătatea și siguranța noastră și a celor dragi au devenit cele mai importante. Chiar dacă trăim o pandemie, nu trebuie să uităm de celelalte probleme de sănătate și chiar dacă am fost infectați cu noul coronavirus nu trebuie să uităm să avem grijă de noi în continuare.
În clinicile și hyperclinicile MedLife găsiți sprijin atât pentru problemele curente, cât și pentru cele legate de infectarea cu COVID 19: de la primele simptome și până la posibilele probleme ce pot apărea după. Iar companiile au șansa de a fi cu adevărat alături de angajați, într-un moment plin de provocări și cu impact pe viitor.
….
Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.
De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.
De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții din clinicile și spitalele noastre sunt protejați și tratați. Am pus la dispoziția pacienților servicii medicale integrate, de o complexitate crescută, pentru a putea veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor.
Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.