Documentarul „Distanța dintre mine și mine” are premiera internațională la Trieste Film Festival
Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera internațională astăzi, la cea de-a 30-a ediție a Trieste Film Festival.
Filmul va fi proiectat în competiția internațională de documentare, alături de zece producții din țări ca Germania, Croația și Ungaria.
Festivalul italian se va încheia pe 25 ianuarie 2019, când vor fi anunțați câștigătorii.
„Distanța dintre mine și mine” a avut premiera toamna trecută, la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a fost desemnat câştigător al premiului publicului din secţiunea „Avanpremiere româneşti ale toamnei”.
Filmul va rula în cinematografele româneşti din 8 martie 2019, distribuit de Rollercoaster PR.
Cu o reputație de femeie fatală, băutoare și fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea și graficiana Nina Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice și problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceaușescu, și a terminat într-un exil nedorit la New York, în 1985, în urma uciderii disidentului Gheorghe Ursu.
„Distanța dintre mine și mine” este un film despre credințe, artă și putere, care explorează fricțiunea dintre memoria personală și arhiva oficială, dintre realitatea noastră actuală și narațiunile pe care le construim despre trecut. Gândurile Ninei Cassian din timpul ultimului ei an de viață sunt confruntate cu o bogată arhivă de filme, muzică, poezie, apariții de televiziune, întregistrări private inedite și documente de urmărire de la Securitate. Sunt revelate, astfel, dileme etice și estetice care sunt parte din trecutul, dar și din viitorul nostru.
Producătorii documentarului sunt Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Păroiu și Alexandru Solomon. Dana Bunescu s-a ocupat de montaj imagine, sunet și sound design. Imaginea este semnată de Ovidiu Mărginean și Rudolf Costin, muzica – de Nina Cassian, concepția grafică, efecte vizuale și generice – Șerban Jipa.
„Distanța dintre mine și mine” este o producţie Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (Statele Unite ale Americii) în coproducţie cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrulului Naţional al Cinematografiei și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene. Susținut de: Orange România, Altex România, Cine Globe, Avon Cosmetics Romania, Renault Commercial Roumanie.