Sari direct la conținut

Netflix a anunțat că va pune capăt serialului „The Witcher” după încă un sezon pe lângă cel anunțat deja

HotNews.ro
Secventa din serialul „The Witcher”, Foto: Netflix / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Secventa din serialul „The Witcher”, Foto: Netflix / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Netflix a anunțat joi seara că a reluat filmările pentru „The Witcher”, unul dintre cele mai populare seriale ale sale, și că acesta va mai avea parte de încă un sezon după cel aflat acum în lucru, înainte de a se încheia definitiv.

„Netflix a aprobat și Sezonul 5 din The Witcher, care se va filma imediat după Sezonul 4 și va reprezenta ultimul capitol din povestea lui Geralt”, a anunțat compania americană de streaming într-un comunicat remis presei, adăugând că următoarele două sezoane vor adapta cărțile rămase din seria de romane ale autorului polonez Andrzej Sapkowski: Baptism of Fire, The Tower of the Swallow și Lady of the Lake.

Referitor la sezonul 4, primul fără actorul britanic Henry Cavill în rolul titular, Netflix notează că:

„După evenimentele șocante de la finalul sezonului trei, noul sezon îi urmărește pe Geralt, Yennefer și Ciri separați unul de celălalt, în timp ce traversează continentul devastat de război și numeroșii săi demoni. Dacă pot îmbrățișa și conduce grupurile de neadaptați în care se află, au șansa de a supraviețui botezului cu foc și de a se regăsi unul pe altul”.

„Cu o mare mândrie începem filmările penultimului nostru sezon din The Witcher cu o distribuție stelară, inclusiv câteva noi nume interesante, conduse de Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia. Suntem încântați să putem aduce cărțile lui Andrzej Sapkowski la un final epic și satisfăcător. Nu ar fi serialul nostru dacă nu ne-am împinge familia de personaje la limita lor absolută – rămâneți pe fază pentru a vedea cum se termină povestea”, a declarat Lauren Schmidt Hissrich, creatoarea și producătoarea executivă a serialului Netflix, citată în comunicat.

Succesul „The Witcher” i-a inspirat și pe rivalii Netflix

Deși, din punct de vedere factual, serialul Netflix se bazează pe scrierile autorului polonez Andrzej Sapkowski, numeroși fani l-au privit ca fiind inspirat de jocurile video cu același nume, dezvoltate de studioul de jocuri CD Projekt Red din Polonia.

Iar succesul uriaș de care s-a bucurat The Witcher pe Netflix după lansarea primului său sezon în 2019 i-a motivat și pe rivalii săi de pe piața de streaming să vină cu adaptări proprii bazate pe francize populare ale unor jocuri video.

Atfel, Paramount+ (SkyShowtime, în România) a creat un serial bazat pe franciza de jocuri video sci-fi Halo, HBO unul pornind de la titlurile post-apocalipticeThe Last of Us, iar Amazon Prime a venit cu o serie inspirată de franciza de jocuri RPG Fallout. Serialul Fallout a avut premiera pe Amazon Prime chiar luna aceasta, în data de 12 aprilie.

Anul acesta în cinematografe urmează să apară și un film bazat pe o populară franciză de jocuri video,Borderlands, un lungmetraj semnat de regizorul Eli Roth și a cărui distribuție îl include pe actorul de origine română Florian Munteanu.

În ceea ce privește The Witcher, o mare necunoscută o reprezintă modul în care ultimele două sezoane vor fi primite de fani, având în vedere popularitatea de care s-a bucurat Henry Cavill în rândul fanilor seriei. El și Netflix au anunțat în octombrie 2022 că sezonul 3, lansat în vara anului trecut, va fi ultimul pentru actorul britanic în rolul lui Geralt din Rivia.

Pe lângă Liam Hemsworth, care a preluat rolul lui Geralt, distribuția următorului sezon îi va include, printre alții, pe Anya Chalotra (Yennefer din Vengerberg), Freya Allan (Prințesa Cirilla din Cintra), Joey Batey (Jaskier), Laurence Fishburne (Regis) Eamon Farren (Cahir), Anna Shaffer (Triss Merigold), Mimî M Khayisa (Fringilla).

Netflix nu a anunțat deocamdată când intenționează să lanseze sezonul 4 al serialului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro