România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanțarea pentru modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara, avertizează comisarul european Adina Vălean
România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, din cauza lucrărilor ce nu au fost efectuate, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean. Pe Brașov – Sighișoara sunt întârzieri mari, iar lucrările sunt de peste un miliard de euro.
Cele mai rapide trenuri făceau în vremurile bune sub 100 de minute pe cei 128 km, acum se face în cel mai bun caz 3 ore și 5 minute, din cauza restricțiilor și a zonelor de șantier.
România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, obţinută în mecanismul financiar anterior pe Instrumentul Conectarea Europei (CEF), din cauza faptului că nu a făcut lucrări în ultimii circa 7 ani, a declarat marţi, la Strasbourg, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, citată de Agerpres.
„Pot să vă spun că există posibilitatea, riscul, de a pierde până la 300 de milioane de euro din finanţarea pe Braşov-Sighişoara pe cale ferată, un proiect care a fost depus în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei în mecanismul financiar anterior, deci nu cel curent, iar acolo, din cauza faptului că nu s-au efectuat lucrări, este posibil ca acei bani să fie pierduţi. Sunt două variante: ori se recunoaşte acest fapt, ori se mai fac măcar parţial anumite lucrări ca să nu se piardă în totalitate”, a declarat Vălean în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
„Am mai discutat despre defazarea proiectelor din Connecting Europe Facility, dar acum s-a ajuns la o limită, nu mai poate fi prelungită”, a mai spus Vălean.
Toate trenurile care circulă între Brașov și Sighișoara fac mai mult de 3 ore pe cei 128 km, unele fac peste patru ore și apar zilnic întârzieri. Sunt cele mai complexe lucrări feroviare executate în România după 1989, dar șantierul va mai dura câțiva ani și timpii de parcurs vor fi și mai mari din decembrie 2023.
Traseul va fi modificat mult și au început lucrările și la tuneluri, cel mai lung fiind de 7 km.