Le Monde: Cupa mondială 2018: Putin vrea să câștige meciul de imagine
O lună de fotbal pentru a curăța imaginea unei țări. Lovitura de începere a celei de-a 21-a ediții a Cupei mondiale de fotbal se va da oficial joi, 14 iunie, la stadionul Lujniki de la Moscova. În reconstrucție timp de patru ani, cea mai mare incintă sportivă a țării, numită altădată stadionul central Lenin, va primi 80.000 de spectatori la ceremonia de deschidere, mai scurtă ca de obicei – circa 30 de minute – care va consta într-un concert mai curând decât un spectacol coregrafic. Ceremonia va fi urmată de un meci între Rusia și Arabia Saudită, în prezența lui Vladimir Putin și a prințului moștenitor Mohammed Ben Salman – unul din puținii lideri străini care vor veni în Rusia, scrie Rador, care citeazăLe Monde.
Totul este gata sau aproape. După o ultimă pensulă, cele 11 orașe gazdă se pregătesc să primească timp de o lună, până în 15 iulie, circa 600.000 de vizitatori străini, potrivit organizatorilor, și până la un milion potrivit Agenției federale de turism – la care se adaugă 700.000 de suporteri ruși – fără a-i pune la socoteală pe cei 5000 de jurnaliști acreditați. După Jocurile Olimpice (JO) de la Soci, din 2014, Mondialul va deveni cel mai mare turneu organizat vreodată în Rusia.
Nimic nu trebuie să perturbe evenimentul. Șeful de la Kremlin a făcut din asta un obiectiv național: să arate lumii o imagine mai bună a țării. Într-un video difuzat pe 8 iunie, el a urat “bun venit suporterilor și celor mai bune echipe de fotbal din lume” la “acest eveniment internațional istoric”. “Sper că veți trăi o experiență de neuitat”, a adăugat el, “nu numai urmărind meciurile echipei preferate (…), dar și descoperind Rusia”.
Lucrări uriașe au fost realizate cu mult timp înainte la Moscova. Trotuarele au fost refăcute. Metroul s-a pus la patru ace. Terminale ale aeroporturilor lucind a nou au ieșit din pământ, ca la Saransk. La Rostov pe Don, au fost desenate pe ferestrele de pe artera principală siluete vesele rădicând brațele spre cer și agitând eșarfe. Un “sat Potemkin 2.0”, a ironizat un internaut, cu referire la fațadele înșelătoare înșirate pe drumul Caterinei a II-a în secolul al XVIII-lea.
Suporterii jură: nu vor fi incidente. “Sunt patrioți”, afirmă Alexandr Şprighin, șeful ultrașilor, el însuși izgonit de pe stadioane. “Pentru poporul rus este ultima șansă să dovedească faptul că nu suntem așa de răi”, subliniază cu emfază Robert Ustian, coordonator al unei asociații contra rasismului cu legături cu clubul moscovit CSKA. Un hotline multilingv a fost deschis pentru fani, care vor putea să se deplaseze gratuit prin țară grație unei cărți de identitate speciale.
Măsuri de securitate draconice
Miza este mai ales politică. Pentru Vladimir Putin, aflat la putere de 18 ani, reales în martie pentru un nou mandat, până în 2024, primul Mondial organizat în estul Europei constituie un test major. Neputând să viseze la un trofeu cu o echipa națională, Sbornaia, considerată prea slabă, șeful Kremlinului mizează în special pe un succes de prestigiu pentru a redresa imaginea puterii sale, foarte afectată după anexarea Crimeii în 2014, și conflictul din estul Ucrainei.
De atunci, relațiile cu Occidentul nu au încetat să se degradeze, cu acuzații de amestec rusesc în alegerile prezidențiale americane, în 2016, și, mai recent, acuzațiile privind otrăvirea unui fost agent dublu, Serghei Skripal, și a fiicei acestuia în Regatul Unit. Acest ultim caz a produs o mare mișcare de expulzare de diplomați ruși din Europa și de peste Atlantic. Ca represalii, Londra a avertizat: niciun membru al familiei regale sau al guvernului nu va merge în Rusia.
În 2014, fastuoasele JO de la Soci pe care conta Vladimir Putin să-i aurească blazonul și să demonstreze puterea Rusiei au fost parțial stricate de evenimentele din Ucraina. De asta dată, el nu ezită să o ia înainte proferând amenințări.
Întrebat pe 7 iunie într-o emisiune în direct despre “riscurile” unei ofensive a armatei ucrainene în regiunea Donbas în timpul cupei Mondiale, președintele rus a răspuns rapid: “Sper că nu vor exista asemenea provocări, dar, dacă s-ar întâmplă, ar avea consecințe foarte grave pentru statul ucrainean în general”. Spre deosebire de JO din 2014, el n-a grațiat până acum pe nimeni. Cineastul ucrainean Oleg Sentov, condamnat la 20 de ani în colonie penitenciară, face, totuși, din 14 mai, greva foamei care îi îngrijorează pe apărătorii drepturilor omului.
Peste tot măsurile de securitate sunt draconice. Mondialul a fost, desigur, de mai multe ori obiectul unor amenințări din partea organizației Stat Islamic (SI). Dar vigilența merge dincolo de riscurile teroriste. Chiar Ismailovo, piața în aer liber foarte apreciată de turiști la Moscova pentru suveniruri va trebui închisă pe perioada competiției. Nemulțumiții n-au drept la cuvânt în această privința. FSB, serviciile de securitate rusești moștenitoare ale KGB veghează.
Studenții care protestează împotriva implantării principalei fan-zone nu departe de stadionul Lujniki, de cealaltă parte a (râului) Moscovei, la picioarele imensei clădiri staliniste care adăpostește principala universitate din capitală rusă (MGU), știu câte ceva. Trei dintre ei au fost reținuți, apoi eliberați, după 12 ore de interogatorii. Pentru un graffiti cu vopsea roșie “Nu fan-zonei”, Dmitri Petelin a scăpat în extremis de urmărirea penală.
Proiectată să primească 40.000 de suporteri pe 36.000 m2, fan-zona, cu ecranul ei uriaș, este situată într-un parc istoric, unul din plămânii verzi ai Moscovei, Vorobiovi Gori (muntele vrăbiilor). O petiție semnată de 14.000 de persoane împotriva înființării ei nu a avut rezultat. Studenților care dau examene li s-a recomandat pur și simplu să închidă geamurile.