Un uragan se îndreaptă spre Hawaii, iar un altul spre Mexic
Insula americană Hawaii va fi lovită marţi seară şi miercuri de vânturi puternice din cauza trecerii uraganului Hector la sud de arhipelagul din Oceanul Pacific, a anunţat Centrul naţional al urganelor (NHC), cu sediul la Miami, relateazăAgerpres, care citează AFP.
Potrivit ultimului buletin al NHC de marţi, de la ora 12.00 GMT, Hector era un uragan de categoria a 4-a pe scara Saffir-Simpson, care numără cinci în total.
Vânturile care însoţesc uraganul Hector ating 215 km/h, cu rafale de vânt chiar mai puternice, dar „o scădere în intensitate este prevăzută în următoarele 48 de ore”.
Hector ar urma să treacă miercuri la circa 265 km sud de marea insulă din Hawaii, unde NHC a emis un aviz de supraveghere pentru furtună tropicală.
Un alt uragan, denumit John, de categoria a 2-a, se afla marţi în largul coastei de vest a Mexicului. Potrivit ultimului buletin al NHC de la ora 15.00 GMT, John sufla cu o viteză de 165 km/h şi „continuă să crească în intensitate” în direcţia nord-vest.