Sari direct la conținut

VIDEO "Vestele galbene": Calmul a revenit în Paris, la căderea nopții, după noi tensiuni puternice / Donald Trump declară cu iubește Franța iar Erdogan critică reacția disproporționată a jandarmilor

HotNews.ro
Proteste in Paris, Foto: Agerpres
Proteste in Paris, Foto: Agerpres

Vestele galbene au revenit sâmbătă pe străzile Parisului, în ciuda avertismentelor autorităților și a apelurilor unora dintre „liderii” acestei mișcări. Mii de oameni s-au adunat pe străzile capitalei franceze, pentru Actul IV al furiei lor populare, dar denunțând violențele persoanelor agresive, scrie AFP.

Și aceste proteste au fost însoțite de scene de violență – mașini incendiate, magazine sparte etc – dar nivelul incidentelor a fost mult mai redus decât în urmă cu o săptămână.

Pe străzile din jurul celebrului bulevard Champs-Élysées, manifestanții au cerut o schimbare, dar o schimbare a președintelui Macron sau cel puțin mai multă justiție socială.

„Macron, demisia!” scandau vestele galbene, între două reprize de „La Marseillaise”, imnul național, sau celebrul slogan adresat forțelor de ordine: „CRS-SS!”.

Pe un mare drapel francez purtat de manifestanți erau înscrise trei date, „1789, 1968, 2018”, în amintirea furiei populare care a generat prima Revoluție și revolta studenților.

Autoritățile franceze au mobilizat aproape 90.000 de membri ai forțelor de ordine în cea de-a patra sâmbătă de manifestații. Mai multe stații de metrou au fost închise, precum și muzee. Ziua de protest a început cu mai multe arestări, după ce persoane au fost găsite înarmate cu diferite obiecte, precum ciocane și praștii.

Și o declarație care poate stârni zâmbete: președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat „violența disproporționată” a forțelor de ordine, adăugând că urmărește situația „cu preocupare”.

Mai jos, desfășurarea protestului, LIVE TEXT:

––––––––––

21:00 Circa 125.000 de oameni au participat sâmbătă la protestele „vestelor galbene” în întreaga Franță, a declarat ministrul de Interne, Christophe Castaner, care a adăugat că 1.385 de persoane au fost reținute, scrie AFP.

„Au existat 1.385 de rețineri, la momentul la care vă vorbesc, și această cifră va crește. Există 975 de persoane arestate preventiv și această cifră va crește. Este un nivel excepționa”, a adăugat ministrul.

20:25 Calmul a revenit în capitala franceză. Lucrurile au revenit sub control în majoritatea punctelor fierbinți ale Parisului – Champs-Elysées, gara Saint-Lazare, Trocadéro, etc. – dar câteva confruntări cu forțele de ordine au în continuare loc în arondismentul 17, în zona de nord-vest (Le Figaro).

19:07 737 de persoane fuseseră reținute la Paris până la ora 17,15, potrivit prefecturii din Paris. 55 de persoane au fost rănite în timpul protestelor, dintre care trei membri ai forțelor de ordine.

18:31 Puternice tensiuni în curs pe Champs-Élysées. În condițiile în care manifestanți pașnici stau în fata forțelor speciale CRS, persoane violente infiltrate în cortegiu au aruncat cu proiectile în forțele de ordine. Poliția a ripostat cu jeturi de gaze lacrimogene (Le Figaro).

18:30 Șefa Adunării naționale (extrema dreapta, ex-Frontul național) Marine Le Pen a cerut președintelui Emmanuel Macron „răspunsuri puternice” în fața „suferinței sociale” exprimate de „vestele galbene” (AFP).

18:17 Vandalism, magazine sparte și curse ale forțelor speciale CRS în piața Operei, sub gaze lacrimogene, scrie Le Figaro

17:20 Manifestanții au încercat să ridice baricade în Paris și mai multe magazine au fost vandalizate. Potrivit ziariștilor Le Figaro, forțele de ordine sunt „mult mai expeditive” în această sâmbătă decât săptămânile trecute.

16: 04 Ministerul de interne a respins speculațiile potrivit cărora forțele de ordine s-ar fi infiltrat printre manifestanți și a transmis publicului să nu se lase manipulat de fake news.

15:28 Manifestanți, unii dintre ei cu veste galbene, au încerat să incendieze fațada Drugstore Publicis, pe Champs-Elysées, potrivit AFP.

Manifestanții au dat foc la brazi pe care i-au rezemat de fațadă. Unii dintre ai au reușit să intre în Drugstore înainte ca forțele de ordine să respingă câteva zeci de manifestanți cu ajutorul grenadelor lacrimogene.

O tânără a fost rănită la cap în fața Drugstore.

15:20 Situația s-a tensionat și pe Champs-Élysées, scrie Le Figaro, care notează că „grenadele lacrimogene zboară printre manifestanți”.

15:15 Președintele Donald Trump intervine din nou și afirmă că protestele ar fi provocate de Acordul de la Paris privind încălzirea globală, din care a retras America. „Proteste și revolte în toată Franța. Protestatarii nu vor să plătească sume mari de bani unor țări din lumea a treia (care sunt conduse îndoielnic), pentru a proteja, poate, mediul. Scandează “Îl vrem pe Trump!” Iubesc Franța”.

15:10 O mașină a fost incendiată pe bulevardul de Courcelles.

14:34 Secretarul de stat pentru afaceri Interne Laurent Nuñez vorbește despre 31.000 de protestatari în Franța, dintre care 8.000 la Paris. În total, au fost reținute 700 de persoane, dintre care 575 la Paris (Le Figaro).

Jandarmeria a precizat că au fost controlate 5.000 de persoane.

14:24 Situația se tensionează de câteva minute în mai multe puncte din Paris. Numeroase explozii se aud pe strada Beaujon, urmate de mișcări haotice.

Două pubele au fost incendiate pe Champs-Elysées.

13:46 Două mii de „veste galbene” au defilat sâmbătă dimineața, calm, la Marsilia, de la Vechiul Pod spre prefectura regiunii, precedați de zeci de ambulanțieri care s-au alăturat protestului, cu girofarurile pornite (AFP).

13:31 Pe Rue de Rivoli, în apropiere de Place de la Concorde, turiștii nu sunt speriați și se plimbă printre vestele galbene, făcând poze. Este cazul unei familii italiene venite din Verona: „Nu ne este frică. Nu e atât de îngrozitor. Suntem doar necăjiți că metrourile sunt închise. Nu e ușor să vizitezi câte ceva” (Le Figaro)

13:12 Bulevardul Haussmann este blocat de forțele CRS. Sute de veste galbene vin pe marile bulevarde și blochează circulația pornind de la Bd Poissonnière strigând „Galezii furioși” sau „Macron demisia” (Le Figaro)

13:04 La Grenoble, unul dintre liderii „vestelor galbene”, Julien Terrier, a fost arestat pe motivul că ar fi organizatorul manifestației neautorizate care are loc în oraș, scrie Le Figaro.

12:40 VIDEO Circa o sută de veste galbene au pătruns pe Bulevardul Capucinilor. În mai puțin de un minut, au fost înconjurați de forțele de intervenție ale jandarmeriei, CRS. A urmat un moment tensionat, dar fără violențe. O femeie a îngenuncheat în prima linie în fața jandarmilor (sursa – Le Figaro).

UPDATE 481 de persoane au fost reținute, 211 se află în arest preventiv

UPDATE Poliția a aruncat cu gaze lacrimogene în direcția protestatarilor, pe o stradă perpendiculară pe Champs-Elysees, în apropiere de Arcul de Triumf. Unii au ripostat aruncând cu petarde și diferite proiectile.

UPDATE Protestatarii au început să blocheze o autostradă în apropiere de Paris.

UPDATE Unele dintre măsurilor de securitate ale poliției pentru a face față mobilizărilor ”vestelor galbene” au fost divulgate pe internet, a anunțat sâmbătă Poliția, subliniind că a fost deschisă o anchetă pentru a identifica originea acestei scurgeri de informații.

UPDATE 354 de persoane au fost arestate până la această oră la Paris, 127 se află în custodia poliției

UPDATE Unii au venit pentru protestul de sâmbătă la Paris din alte localități.

UPDATE Ziua de protest a început. Mii de persoane s-au adunat deja în Place de la Concorde. Oamenii continuă să vină.

UPDATE Aproximativ 278 de persoane au fost reținute sâmbătă înainte de mobilizarea ”vestelor galbene”, a anunțat poliția. Asta după ce anterior, 34 de persoane mascate, înarmate cu praștii și ciocane, au fost ridicate de poliție la Paris.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, persoanele ridicate de poliție sunt în mare parte persoane venite din regiunea Parisului, la 30 de ani și care aveau asupra lor măsti, praștii, ciocane.

Potrivit mai multor surse din cadrul serviciilor de securitate, citate de AFP, aproape toate unităţile CRS şi jandarmeriei ar urma să fie mobilizate pentru a asigura sâmbătă menţinerea ordinii în ţară.

Șeful guvernului francez a reînnoit apelul la „vestele galbene” de a nu se întâlni la Paris pentru a manifesta, nu pentru a le intezice să se exprimă, ci pentru a nu cădea în capcana întinsă de huligani. Astfel, Philippe și-a arătat îngrijorarea față posibilitatea unor violențe în cel de-al patrulea weekend de criză.

Autorităţile franceze sunt îngrijorate că un nou val de „mari violenţe” va avea loc la Paris, la sfârşitul acestei săptămâni, de un nucleu dur de câteva mii de „veste galbene”, a declarat joi un oficial al Palatului Elysee, citat de Reuters.

Muzeele și Turnul Eiffel și mai multe stații de metrou vor fi închise sâmbătă

Cele mai mari muzee din Paris, Louvre, Orsay sau cel de Artă Modernă, au decis să rămână închise sâmbătă. Aceeași lucru se va întâmpla și în cazul Turnului Eiffel, Catacombelor și Arcului de Triumf, obiective turistice importante din capitala Franței. De asemenea, teatrele au decis să amâne spectacolele. Prima ediție a festivalului de muzică electronică INASOUND a fost amânat pentru primăvară.

Regia autonomă de transport (RATP) a anunţat închiderea pentru public a 36 de staţii şi de gări sâmbătă la Paris, din cauza manifestaţiilor „vestelor galbene” prevăzute să aibă loc în capitală.

Staţiile Charles de Gaulle Etoile, Auber, Bastille, Concorde, Opera şi Madeleine vor fi închise de la ora locală 05.30 „la solicitarea poliţiei”.

În jur de 50 de linii de autobuz vor fi de asemenea deviate sau suspendate.

Liga profesionistă de fotbal a anunțat, de asemenea, joi amânarea meciului dintre Angers și Bordeaux de sâmbătă la cererea Prefecturii Maine-et-Loire, acesta fiind cea de-a cincea partidă amânată în Liga 1, din cauza crizei „vestelor galbene”. Până acum au fost au fost repotate și meciurile PSG-Montpellier, Toulouse-Lyon, Monaco-Nice, Saint-Etienne-Marseille.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro