Sari direct la conținut

Brexit: Cercetările pentru tratamenetele împotriva cancerului și schimbul de studenți ar putea fi afectate de ieșirea Marii Britanii din UE

HotNews.ro
Brexit, Foto: Flickr/ www.inkmedia.eu
Brexit, Foto: Flickr/ www.inkmedia.eu

Cercetarea în domeniul noilor tratamente pentru cancer și a tehnologiei de combatere a schimbărilor climatice va fi compromisă dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără o înțelegere, avertizează liderii universităților, scrie CNN.

Organizațiile care reprezintă mai mult de 150 de cercetători care activează în centrele de învățământ superior din întreaga țară au transmis vineri, printr-o scrisoare adresată guvernului faptul că, ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord negociat va reprezenta „un obstacol academic, cultural și științific pentru care va fi nevoie de decenii de recuperare”.

Scrisoarea, semnată de reprezentanții universităților din Marea Britanie, printre care Russell Group, GuildHE, MillionPlus și University Alliance, spune că „schimbul valoros de studenți, personal și cunoștințe ar fi grav afectat”.

Ei notează că ” un sector care contribuie în fiecare an cu peste 21 miliarde de lire sterline la PIB-ul Regatului Unit și susține 944 000 de locuri de muncă, ar trebui să beneficieze de un real interes din partea guvernului fiind esențială pentru economia statului dezvoltarea centrelor universitare britanice și post-Brexit”.

Scrisoarea îndeamnă guvernul britanic să „demonstreze ambiția necesară, să pună în aplicare măsurile și garanțiile potrivite și, în mod esențial, să evite ca Marea Britanie să se iasă din UE, pe 29 martie, fără o înțelegere „.

Grupul Russell , care reprezintă 24 dintre cele mai mari universități din Marea Britanie, a declarat vineri că pentru anul universitar 2018-2019 a fost înregistrată o scădere cu 3% a numărului de studenți din UE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro