RTS: Cutremur politic în Albania
Președintele albanez, Ilir Meta, a refuzat să confirme numirea lui Gent Chakaj în funcția de ministru de externe. Acest lucru a provocat un cutremur politic în Albania de care au fost afectaţi şi politicienii din Kosovo. Prim-ministrul albanez, Edi Rama, a trimis o serie de mesaje critice celor care sunt adversari ai numirii lui Chakaj ca şef al diplomaţiei, precizând că decizia președintelui Meta de a respinge candidatul său este „neconstituțională și rușinoasă” transmite RTS citat de Rador.
„Argumentele oferite de domnul președinte sunt la un nivel scandalos. Îmi cer scuze autorităţilor din Kosovo pentru această rușine”, a scris Rama pe Twitter, după ce Meta a refuzat să confirme numirea lui Chakaj pentru postul de ministru al afacerilor externe și europene ale Albaniei.
Chakaj, care până în prezent a fost adjunct al ministrului afacerilor externe al Albaniei, a ajuns în centrul controversei din cauză că l-a sprijinit pe prim-ministrul kosovar Hashim Thaci în ideea de demarcare a frontierei cu Serbia, urmată de o reacție puternică și a fostului șef al echipei de negociere de la Pristina la Bruxelles, Edita Tahiri. Tahiri a sprijinit cu fermitate atitudinea lui Ilir Meta, afirmând că „mutarea” președintelui albanez este „vizionară” și „în sprijinul păstrării frontierelor”.
„Chiar și Edita Tahiri s-a alăturat lașilor”, a răspuns Rama.
Meta şi-a motivat decizia prin faptul că Chakaj, în vârstă de treizeci de ani, nu are suficientă experiență pentru o astfel de sarcină complexă, și că reprezintă poziţia privind frontierele Kosovo care contravine politicii oficialilor de la Tirana. „Această poziție a lui Chakaj este distructivă și periculoasă”, a menţionat Meta.
Rama l-a susţinut pe Chakaj ca ministru de externe după ce predecesorul său, Dmitri Busati, a fost schimbat din funcţie, deoarece se presupune că a sprijinit soluţia Greciei la problema de decenii cu Albania asupra frontierelor maritime, unde era pregătit pentru a face anumite concesii Atenei, informează RTS.