Le Soir: Vestele galbene – 6.300 de manifestanți în Franța, ciocniri la Rouen
Manifestațiile vestelor galbene din Franța au adunat 6.300 de persoane la ora 14, dintre care 3.100 la Paris, în a 21 sâmbătă la rând a manifestației, potrivit unei numărători a ministerului de interne, scrie Le Soir citat de Rador.
Săptămâna trecută la ora 14 erau 5.600 de manifestanți, dintre care 1.800 la Paris, tot potrivit ministerului de interne. Manifestațiile s-au desfășurat fără incidente majore sâmbătă la Paris și pe tot teritoriul, au constatat jurnaliștii de la AFP.
Ciocniri la Rouen
Ciocnirile au izbucnit sâmbătă după amiază între manifestanți și forțele de ordine în timpul manifestației “vestelor galbene” la Rouen, a constatat un corespondent al AFP la fața locului.
După o primă manifestație care a reunit câteva sute de persoane, desfășurată calm dimineața, circa 900 de persoane s-au reunit după-amiază la Rouen, potrivit unei surse din poliție.
Un apel la adunare națională a fost lansat un orașul din Normandia, unde prefectul a decis interzicerea manifestațiilor într-un perimetru din centrul orașului. După un început de manifestație calm, s-a dat foc la pubele, la mobilier stradal și la un utilaj de șantier Manitou de către câteva persoane cu cagule și îmbrăcate în negru.
Pompierii au intervenit, sub protecția poliției, pentru a stinge utilajul de șantier.