NYT: Arestarea lui Assange, ameninţare la adresa unei prese libere?

În luna noiembrie a anului trecut, procurorii federali au dezvăluit accidental, într-un document juridic fără legătură cu cazul, că Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost pus sub acuzare, dar actul nu a fost făcut public, scrie NYT citat de Rador.

Mulți dintre cei preocupaţi de drepturile cetăţeneşti, inclusiv unii care îl dispreţuiesc pe Assange, au fost alarmaţi la gândul că el ar putea fi pedepsit pentru rolul avut în dezvăluirea unor secrete ale guvernului american. „Dacă Assange poate fi urmărit penal doar pentru publicarea unor documente clasificate, orice organizaţie de presă riscă urmărirea penală dacă face acelaşi lucru”, scria avocatul Bradley P. Moss în „The Atlantic”.

Pe vremea aceea, publicul nu știa care erau de fapt acuzațiile. Acum însă, când Assange a fost târât din ambasada Ecuadorului din Londra, unde a trăit timp de aproape șapte ani, și se confruntă cu extrădarea în Statele Unite, le ştim. A fost inculpat pentru conspirație la intruziunea într-un computer, rezultat al presupuselor sale tentative de a o ajunta pe Chelsea Manning, o fostă analistă a serviciului de informaţii al armatei, să obţină parola unui computer guvernamental.

Aceste acuzaţii nu sunt chiar o ameninţare la adresa presei libere, aşa cum s-au temut unii, pentru că piratarea nu se înscrie în practicile jurnalistice obişnuite. „Documentul nu îl acuză pe Assange pentru publicarea propriu-zisă, ceea ce ar fi însemnat o mare traversare a Rubiconului,” îmi spunea Ben Wizner, directorul unui proiect despre opinie, confidenţialitate şi tehnologie la Uniunea Americană pentru Drepturi Civile. Dar, după cum subliniază Wizner, asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne îngrijorăm de ceea ce pune la cale Departamentul Justiţiei al lui Trump. O serie de elemente ale inculpării lui Assange ar putea încă stabili un precedent periculos.

Nu spun asta din simpatie pentru Assange, un personaj odios care a încercat iniţial să se refugieze în ambasadă pentru a scăpa de acuzaţiile de presupus abuz sexual comis în Suedia. La alegerile 2016, Assange a acționat ca agent de legătură pentru serviciile de informații rusești care au piratat conturile de email ale unor membri importanţi ai Partidului Democrat. El a ajutat la răspândirea teoriei conspirației potrivit căreia mesajele email ale democraţilor fuseseră în realitate dezvăluite de Seth Rich, un om care a lucrat pentru Comitetul Național Democrat și care a fost asasinat în 2016. Cu siguranță, Assange știa că nu e adevărat. Există numeroase dovezi ale misoginismului şi antisemitismului său. Se prea poate ca el să fie cunoscut drept un anarhist al informaţiilor, dar, ajutându-l pe Trump să ajungă preşedinte, el a devenit unealta autoritarismului.

Aşadar, se prea poate ca Assange să evite să ajungă la închisoare. Totuşi, îngrijorător este faptul că, în capătul de acuzare, procesul de colectare a oricăror informaţii este văzut ca fiind o conspiraţie criminală.

Administraţia Obama a hotărât că nu-l poate pune pe Assange sub acuzare pentru divulgarea unor informaţii secrete fără să pună în pericol Primul Amendament. „Problema de care departamentul s-a izbit mereu în anchetarea lui Assange a fost aceea că nu exista nu există o cale prin care el să poată fi anchetat pentru publicarea unor informaţii fără ca aceeaşi teorie să nu fie aplicată şi în cazul jurnaliştilor”, declara în 2013, pentru „The Washington Post”, Matthew Miller, fost purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei.

Assange pare să se fi gândit că, ajutând la alegerea lui Trump, şi-ar putea ameliora propria situaţie. După cum relata Julia Joffe în „The Atlantic”, în 2016, WikiLeaks îi sugera lui Donald Trump Jr. că Trump ar trebui să se sprijine pe Australia ca să-l obţină pe Assange, un cetăţean australian, ca ambasador în Statele Unite. Roger Stone, un consilier al lui Trump ulterior pus sub acuzare pentru că a fi minţit în privinţa comunicării sale cu WikiLeaks, i-ar fi spus unui asociat că încearcă să obţină pentru Assange o graţiere anticipată. Acum însă, Assange a descoperit, ca de altfel mulţi înaintea lui, că un pariu pe Trump îţi poate ruina viaţa. Desigur, există o anume satisfacţie răutăcioasă în asta. Dar orice teorie juridică, pe care Departamentul Justiţiei al lui Trump, o foloseşte împotriva lui Assange, poate fi folosită şi împotriva noastră.