Sari direct la conținut

Sute de americani au protestat împotriva legii care interzice avortul

HotNews.ro
avort, Foto: Hotnews
avort, Foto: Hotnews

Militanții americani care susţin dreptul de a face avort au protestat marți în fața Curții Supreme din SUA faţă de noul val de legi anti-avort din SUA. Ei susțin că aceste noi măsuri reprezintă un atac la „Roe v. Wade”, decizia Curţii Supreme din 1973 care a legalizat avortul în SUA, scrie Reuters.

Senatorul Kirsten Gillibrand, un alt candidat din partea democraților pentru alegerile din 2020, a spus că măsurile impuse de Trump sunt niște „interdicții scandaloase”. „Acesta este începutul războiului președintelui Trump împotriva femeilor. Dacă dorește războiul, va avea război și va pierde”, a declarat ea.

Alabama a votat săptămâna trecută interzicerea completă a avortului în stat, respingând amendamentele care permiteau excepții, precum cazurile de viol sau de incest. Potrivit noii legislații, avortul va fi posibil numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol.

Alte state, inclusiv Ohio și Georgia, au interzis avorturile în absența unei urgențe medicale după șase săptămâni de sarcină sau după ce bătăile inimii fătului pot fi detectate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro