Sari direct la conținut

Finlanda: Social-democraţii au ales-o pentru funcţia de premier pe Sanna Marin, ministrul Transporturilor în vârstă de 34 de ani / Va fi cel mai tânăr premier din istoria țării

HotNews.ro
Finlanda: Social-democraţii au ales-o pentru funcţia de premier pe Sanna Marin, ministrul Transporturilor în vârstă de 34 de ani / Va fi cel mai tânăr premier din istoria țării

Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Marin, ministrul transporturilor în vârstă de 34 de ani, să devină premier săptămâna viitoare, urmând să fie cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării, preluând această funcţie după demisia lui Antti Rinne, informează Reuters, potrivit

Agerpres.

Antti Rinne a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.

„Avem multă muncă de făcut pentru a restabili încrederea”, a declarat Sanna Marin presei după ce a obţinut la limită votul în rândul membrilor din conducerea partidului.

Pe locul al doilea s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).

„Avem un program de guvernare comun care ţine coaliţia împreună”, a mai spus Sanna Marin.

Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro