Sari direct la conținut

Fuga lui Carlos Ghosn: Mandat de arestare pentru soția fostului CEO al Renault şi Nissan

HotNews.ro
Carlos Ghosn, Foto: YouTube
Carlos Ghosn, Foto: YouTube

Procurorii de la Tokyo au emis un mandat de arestare pe numele Carolei Ghosn, soția fostului CEO al Renault şi Nissan, care a reușit să fugă din Japonia în Liban, în timp ce se afla în arest la domiciliu. Carole Ghosn este suspectată de ”mărturie falsă”, scrie BBC.

Potrivit procurorilor japonezi, Carole Ghosn este suspectată de declaraţii false în faţa instanței japoneze, în aprilie 2019, când a fost interogată cu privire la eventuale întâlniri cu o persoană al cărei nume nu a fost citat.

La începutul lunii ianuarie a fost emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Carlos Ghosn, prin intermediul Interpol, la câteva zile de la fuga sa în Liban.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault şi Nissan, a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi după fuga sa din Japonia. El este suspectat că a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul internaţional din Kansai, în apropiere de Osaka, de unde a mers până la Istanbul, iar de aici a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.

Urmărit pentru infracţiuni financiare, el era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare. Arestul său la domiciliu prevedea condiţii stricte şi interdicţia de a părăsi ţara în aşteptarea procesului său.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro