Sari direct la conținut

Premierul Australiei: Doborârea avionului ucrainean nu pare să fi fost intenționată

HotNews.ro
Premierul Australiei: Doborârea avionului ucrainean nu pare să fi fost intenționată

​Premierul Australiei, Scott Morrison, a declarat vineri că doborârea avionului ucrainean în Iran „nu pare să fi fost făcută în mod intenționat”, informează CNN, preluată de Mediafax.

Declarația premierului australian vine după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, premierul Canadei, Justin Trudeau, dar și alți oficiali de rang înalt de la Washington au sugerat joi că aeronava ar fi fost doborâtă de o rachetă iraniană.

„Australia a primit informații similare cu cele prezentate de premierul Canadei și de oficiali din Statele Unite”, a declarat Morrison. „Este un eveniment îngrozitor și vom acorda tot sprijinul pe care îl putem oferi”, a adăugat el.

Compania aeriană australiană Qantas a anunțat că își modifică rutele de zbor în regiunea Orientului Mijlociu pentru a evita spațiul aerian al Irakului și pe cel al Iranului.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea aeronavei.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro