Criza din Libia: Ce carte joacă mareșalul Haftar, după ce a refuzat să semneze acordul de la Moscova?

Refuzul mareșalului Khalifa Haftar de a semna luni acordul de încetare a focului propus de Ankara și Moscova ilustrează complexitatea conflictului din Libia și în special presiunile externe care se exercită asupra protagoniștilor, afirmă experții intervievați de AFP.

În replică, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a amenințat marți că va da „o lecție” omului forte din estul libian dacă își va relua atacurile asupra guvernului de la Tripoli.

„Nu vom ezita niciodată să dăm pucistului Haftar lecția pe care o merită dacă va continua atacurile împotriva administrației legitime și a fraților noștri din Libia”, a afirmat Erdogan, în discursul susținut în fața deputaților din partidul său.

Mareșalul Haftar a părăsit Moscova fără să semneze acordul de încetare a focului acceptat de rivalul său Fayez al-Sarraj, șeful guvernului libian de uniune națională (GNA) recunoscut de ONU.

În ciuda acestui eșec, Erdogan a afirmat că va participa la conferința de pace privind Libia prevăzută duminică la Berlin.

Șeful GNA, Fayez al-Sarraj, și mareșalul Khalifa Haftar, ale căror trupe se confruntă de 9 luni la porțile Tripoli (vest), nu s-au întâlnit luni la Moscova, dar au negociat un acord de încetare a focului prin intermediari ruși și turci.

Ankara îl susține pe Sarraj, inclusiv militar, în timp ce Moscova, în ciuda negărilor, este suspectată că îl susține pe mareșalul Haftar cu arme, bani și mercenari.

Dacă Sarraj a semnat textul, rivalul său a plecat fără să facă acest lucru, spre surpriza generală, după ce a cerut mai întâi un interval de gândire.

Proiectul de acord fusese înaintat celor doi rivali cu două zile înainte, potrivit unor surse diplomatice libiene.

De ce atunci Khalifa Haftar a făcut această călătorie dacă nu intenționa să semneze acordul?

Interogat de AFP, Emad Badi, de la Middle East Institute, urmărește două ipoteze: „fie nu a semnat deoarece a decis personal să nu o facă, indiferent de consecințe. Fie unul dintre aliații lui i-a garantat susținerea dacă nu va semna”.

„Dictator”

Abdelqader el-Rehebi, analist politic libian, este mai categoric.

„Abu Dhabi, Riad, Cairo și Paris, veritabilii susținători – direcți sau indirecți – ai campaniei sale militare (…) nu erau de acord (cu textul). Ceea ce explică acest refuz”, spune el.

„Aceste state i-au cerut să-și continue ofensiva împotriva Tripoli și, în schimb, (i-au promis) mai mult sprijin politic și militar”, crede Rehebi.

Egiptul, spre exemplu, nu vede cu ochi buni implicarea în Libia vecină a Turciei, rivala sa regională, și „respinge orice consens sau reconciliere între cele două tabere care permite o prezență turcă pe scena libiană”, afirmă Ziad Akl, de la centrul egiptean Al-Ahram de studii politice și strategice.

„Khalifa Haftar și susținătorii săi cred în continuare că sunt în măsură să câștige militar”, a scris pe Twitter fostul ambasador britanic în Libia, Peter Millet.

Dar, dacă mai era nevoie de o probă suplimentară în ceea ce privește complexitatea acestui dosar, gestul lui Khalifa Haftar este interpretat total diferit de Mohamad al-Jerah, un alt analist libian.

În opinia sa, gestul lui Haftar „demonstrează că nu este obligat dorințelor susținătorilor și simpatizanților lui. Nici Cairo, nici Abu Dhabi, nici Moscova”.

„Este atât ceea ce am observat eu cât și ce înalți oficiali din state străine care l-au susținut în trecut mi-au spus. Un dictator nu are obligații față de nimeni”, a scris pe Twitter și Jonathan M. Winer, expert la Middle East Institute și fost trimis special al Washingtonului în Libia.

Preț „foarte ridicat”

Acuzat de criticii săi că vrea să instaureze o dictatură militară, Khalifa Haftar, după ce și-a consolidat controlul în estul libian, a cucerit mai multe regiuni din sud, inclusiv prin cumpărarea sprijinului triburilor locale. Apoi, în aprilie, a lansat ofensiva asupra Tripoli pentru a cuceri centrul puterii.

Dar prețul acestei campanii s-ar putea dovedi „foarte ridicat” pentru mareșal, avertizează Federica Saini Fasanotti, de la Brookings Institution.

La momentul semnării păcii, mareșalul va fi „îndatorat țărilor străine care l-au susținut, și în special locuitorilor din Cirenaica”, partea estică a țării, crede ea.

„Familiile cirenaice care și-au pierdut copiii în acest război așteaptă un război clar de la Haftar care nu își poate termina aventura decât cu victoria, cel puțin pe hârtie”, argumentează experta.

„Fără aceasta, i-ar fi foarte dificil să se întoarcă” în est…, notează ea.

Alți analiști nu exclud existența unui acord secret între Ankara și Moscova care să încurce socotelile lui Khalifa Haftar și ale susținătorilor lui.

„Cele două țări ar putea avea un acord +pe sub masă+ pentru o eventuală recompunere politică în Libia” care să favorizeze o influență sporită a Moscovei și Ankarei, spune și Claudia Gazzini, de la International Crisis Group (ICG).

Pe lângă câștiguri geopolitice asupra rivalilor săi și un acces privilegiat la petrolul libian, Rusia speră să-și regăsească o piață pentru armele și cerealele sale. Turcia are și ea interese energetice, în urma unui acord semnat cu GNA.

Acest acord de delimitare maritimă a fost criticat în special de Grecia, Egipt și Cipru deoarece permite Turciei drepturi asupra unor vaste zone din Mediterana estică.