Sari direct la conținut

Talibanii ar putea accepta o încetare a focului în Afganistan în cazul unui acord cu SUA

HotNews.ro
Talibani Afganistan, Foto: screenshot BBC (Life under Taliban in Afghanistan) via Youtube
Talibani Afganistan, Foto: screenshot BBC (Life under Taliban in Afghanistan) via Youtube

Talibanii vor implementa o încetare a focului valabilă zece zile în Afganistan și vor continua să discute cu oficialii din Guvernul de la Kabul în cazul în care discuțiile de la Doha cu Statele Unite vor ajunge la un rezultat, relatează Mediafax, citând Reuters.

Reprezentanți ai talibanilor și ai Statelor Unite au discutat miercuri și joi în legătură cu semnarea unui posibil acord de pace, potrivit unui purtător de cuvânt al talibanilor. Discuțiile au fost „utile” și vor continua și în următoarele zile, a declarat acesta vineri.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a făcut apel în septembrie la negocieri cu talibanii pentru a pune capăt războiului civil din Afganistan, care durează de 18 ani.

Momentan nu a fost stabilită o dată pentru semnarea acordului între talibani și Statele Unite, însă oficialul taliban a informat că se așteaptă ca documentul să fie semnat „foarte curând”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro