Proteste Marea Britanie: Plăcuțele stradale de pe Penny Lane, vandalizate/ Olanda: Statuia unui erou național, vopsită
Plăcuțele stradale de pe Penny Lane din Liverpool, arteră făcută celebră printr-o melodie a trupei Beatles, au fost vandalizate, unii întrebându-se dacă numele străzii nu este dat după un comerciant de sclavi, potrivit presei britanice, citată de AFP.
Patru plăcuțe au fost acoperite cu vopsea spray și cu inscripția „rasistă”. Autoritățile locale le-au curățat însă imediat.
Aceste vandalizări vin într-un moment în care mișcarea de protest împotriva trimiterilor la moștenirea colonială crește în Regatul Unit, ca urmare a indignării mondiale cauzate de moartea lui George Floyd,.
Controversa a stârnit polemici aprinse în ultimele zile în Liverpool, însă, potrivit primarului său, Joe Anderson, nu există dovezi că strada a fost numită astfel pentru a face referire la comerciantul de sclavi James Penny.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Muzeului Sclavului Internațional din Liverpool, dezbaterea există, „dar dovezile nu sunt concludente”.
Un ales local, Richard Hemp, a spus că această stradă a existat „de peste 500 de ani, înainte de Penny, înainte de sclavie”.
Olanda: Protestatarii au deteriorat statuile unui ofițer naval colonialist implicat în comerțul cu sclavi și a unui politician de extremă dreaptacare a fost ucis
Statuia lui Piet Hein, un amiral al secolului al XVII-lea legat de Compania olandeză a Indiei de Vest și considerat unul dintre cei mai mari eroi ai marinei olandeze, a fost vopsită cu cuvintele „Ucigaș” și „Hoț”, joi noaptea la Rotterdam.
Tot la Rotterdam, o statuie a politicianului de extremă dreaptă, Pim Fortuyn, ucis în 2002, a fost parțial acoperită cu bandă neagră și scrisă cu diverse sloganuri, inclusiv „Nu la rasism”.