Putin spune că ia în considerare să candideze pentru un nou mandat de președinte, dacă trece referendumul de modificare a Constituției / Ce spunea liderul de la Kremlin acum doi ani
Vladimir Putin ia considerare să candideze pentru un nou mandat de președinte al Rusiei, dacă alegătorii aprobă modificările constituționale care i-ar permite acest lucru, a spus acesta duminică într-un interviu, potrivit agențiilor de știri din Rusia, relatează Reuters.
Rusia va organiza un referendum de pe 25 iunie până pe 1 iulie cu privire la modificarea Constituției. Unul dintre amendamentele propuse îi va permite lui Putin să candideze pentru încă două mandate de șase ani, în timp mandatul actual se încheie în 2024.
Oponenții spun că reformele sunt destinate să îi permită lui Putin să stea la putere până în 2036. Kremlinul spune că modificările sunt necesare pentru a întări rolul parlamentului și pentru a îmbunătăți politica socială și administrația publică.
”Nu exclud posibilitatea de a candida pentru funcție, dacă această (opțiune) apare în Constituție. Vom vedea”, a fost citat Putin spunând într-un interviu la televiziunea de stat care a fost dispoibil mai întâi în estul îndepărtat al Rusiei și apoi în Rusie de vest.
”Încă nu am stabilit nimic pentru mine”, a mai spus Putin.
Modificările Constituției au fost deja aprobate de Parlament și Curtea Constituțională, iar acestea sunt importante pentru Putin în contextul liderul de la Kremlin nu ar mai putea candida pentru încă un mandat potrivit actualei Constituții.
Atât sondajele de opinie realizate de surse apropiate Kremlinului cât și cele independente au arătat că referendumul ar trece cu o majoritate sau o majoritate fragilă.
Vladimir Putin spunea în mai 2018 că că va respecta Constituția Rusiei care interzice efectuarea consecutivă a mai mult de două mandate prezidențiale. Așadar, nu a spus că nu vrea să mai candideze, ci mai degrabă că nu poate din cauza Constituției.
”Mereu am respectat cu strictețe constituția Federației Ruse”, a spus Putin, când a fost întrebat dacă și când va părăsi funcția.
„În constituție este clar că nimeni nu poate servi mai mult de două mandate consecutive … intenționez să respect această regulă”, a spus Putin.
Citește și: