Sari direct la conținut

Italexit! Un cunoscut senator european lansează un partid care să scoată Italia din UE

HotNews.ro
Gianluigi Paragone, Foto: Vincenzo Livieri / LaPresse / Profimedia Images
Gianluigi Paragone, Foto: Vincenzo Livieri / LaPresse / Profimedia Images

Un cunoscut senator italian va lansa o mișcare politică menită să scoată Italia din Uniunea Europeană, sperând să profite de sentimentele anti-Bruxelles pe măsură ce țara se zbate să își relanseze economia afectată de pandemie, relatează Reuters.

Gianluigi Paragone, un fost prezentator TV, s-a întâlnit luni în Londra cu „arhitectul” Brexit, Nigel Farage, înainte de a anunța fondarea partidului „Italexit” în cursul acestei săptămâni.

„Nu mai putem fi șantajați de către țări care jignesc marele prestigiu al Italiei”, a declarat Paragone, adăugând că doar „un stat cu adevărat suveran”, ca Marea Britanie, poate combate criza economică provocată de pandemie.

Rămâne de văzut dacă Paragone va reuși să profite de antipatia italienilor față de Bruxelles care a crescut în ultimii ani dar căreia îi lipsește un „cămin” politic.

Paragone a părăsit partidul antisistem Mișcarea Cinci Stele la puțin timp după ce aceasta a format guvernul cu Partidul Democrat, proeuropean, anul trecut, formațiunea moderându-și atitudinea critică față de Bruxelles.

Până și Liga Nordului condusă de Matteo Salvini, până recent principala voce a euroscepticilor italieni, și-a atenuat tonul împotriva Bruxelles-ului și a monedei euro, într-o tentativă de a câștiga mai multă credibilitate.

Mutarea lui Paragone vine într-un moment discutabil întrucât liderii statelor membre ale UE tocmai au anunțat marți că a ajuns la un acord privind fondul de relansare economică în valoare de 750 de miliarde de euro, premierul italian Giuseppe Conte afirmând că 28% din fonduri ar urma să revină Italiei sub formă de granturi și împrumuturi.

Un sondaj Eurobarometru din 1998 arăta că 69% din italieni susțineau apartenența la UE, procent care a crescut în 2002, după adoptarea monedei euro, la 79%, Italia fiind a doua cea mai pro Uniune țară după Luxemburg la momentul respectiv.

Însă un sondaj realizat de firma SWG la sfârșitul lunii mai arăta că doar 39% din italieni declarau că mai au încredere în Uniunea Europeană.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro