Sari direct la conținut

Separatistul moderat de stânga Pere Aragones, ales preşedinte al Cataloniei

HotNews.ro
Pere Aragones, Foto: Alberto Estévez / AFP / Profimedia
Pere Aragones, Foto: Alberto Estévez / AFP / Profimedia

Separatistul moderat Pere Aragones, care s-a angajat să organizeze un refrendum de autodeterminare, a fost ales vineri preşedinte al Cataloniei de către Parlamentul acestei regiuni din nord-estul Spaniei, care a fost în 2017 teatrul unei secesiuni eşuate, relatează AFP și News.ro.

„Guvernul (regional pe care-l va conduce) are ca obiectiv să acţioneze astfel încât să fie posibilă independenţa Cataloniei”, a declarat el vineri înainte să fie ales de Parlamentul regional, unde separatiştii şi-au consolidat majoritatea absolută în alegerile din luna februarie.

Pere Aragones, ales cu 74 din 135 de voturi, a prezentat un program de stânga, însă principala sa provocare este relansarea relaţiilor cu întregul eșichier separatist catalan.

„În prezent trebuie să rezolvăm acest conflict politic prin dialog, negociere (…). Vom persevera într-o negociere care nu va fi uşoară”, a declarat acest jurist în vârstă de 38 de ani, care şi-a stabilit drept obiectiv să obţină de la Madrid organizarea unui referendum de autodeterminare şi amnistierea separatiştilor condamnaţi la închisoare sau care au fugit din ţară în urma secesiunii eşuate din 2017.

Conservatorul Mariano Rajoy a plasat atunci regiunea sub tutelă, iar nouă lideri separatişti au fost condamnaţi în 2019 la pedepse dure cu închisoarea, după ce au fost găsiţi vinovaţi de rebeliune.

Guvernul spaniol de stânga al lui Pedro Sanchez se opune aprig tuturor acestor revendicări.

Pere Aragones a reuşit să fie investit preşedinte regional în urma unui acord încheiat de către formaţiunea sa, Stânga Republicană din Catalonia (ERC), cu Împreună pentru Catalonia (JxC), partidul fostului preşedinte catalan Carles Puigdemont, care a fugit din ţară de mâna justiţiei.

Cele două formaţiuni şi-au lăsat divergenţele la o parte, după mai multe săptămâni de negocieri tensionate, şi au decis să-şi prelungească coaliţia aflată la putere din 2015, de această dată sub conducerea ERC.

  • Principala divergenţă între cele două partide vizează strategia mişcării separatiste catalane

ERC susţine un dialog cu Gvernul central, pe care-l susţine în Parlamentul de la Madrid, în timp ce JxC promovează în continuare o independenţă unilaterală.

Pentru a obţine susţinerea JxC şi separatiştilor radicali din cadrul CUP, Pere Aragones s-a angajat să-şi revizuiască abordarea, în cazul în care negocoeri cu Madridul nu dau roade.

„Dialogul nu constă în a spune «fie se întâmplă ce vreau eu, fie mă ridic şi plec». Asta aduce mai mult a şantaj”, a afirmat liderul Partidului Socialist din Catalonia, fostul ministru al Sănătăţii Salvador Illa.

Catalonia, care are 7,8 milioane de locuitori, este una dintre cele mai bogate şi mai populate regiuni din Spania.

Idei separatiste au câştigat teren în ultimii zece ani şi au condus în 2017 la o proclamare unilaterală a independenţei. Principalii lideri de atunci se află în prezent în închisoare sau au fugit în străinătate, iar o gravă criză politică a zguduit atunci ţara. Însă populaţia rămâne împărţită cu privire la acest subiect.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro