Sari direct la conținut

​VIDEO Imaginile triumfaliste postate de talibani cu revenirea în Afganistan a lui Abdul Ghani Baradar, după 20 de ani de exil

HotNews.ro
Revenirea lui Baradar in Afganistan, Foto: Captura video
Revenirea lui Baradar in Afganistan, Foto: Captura video

Mollahul Abdul Ghani Baradar, cofondator şi numărul 2 al mişcării talibane, a revenit marți în Afganistan din Qatar, după 20 de ani de exil. El a fost întâmpinat la aeroportul din Kandahar de zeci de lideri ai talibanilor. De aici un convoi impresionant de mașini l-a însoțit, imaginile difuzate pe rețelele de socializare construind imaginea primirii ca pe un erou, fiind aclamat prin toate locurile pe care le traversează.

Cine este Abdul Ghani Baradar

Probabil viitor președinte al Afganistanului , mullahul taliban Abdul Ghani Baradar liderul de facto al grupului insurgenților și face parte din echipa de negocieri pe care grupul o are la Doha. Baradar, despre care se spune că a fost unul dintre locotenenții de încredere ai fondatorului taliban Mullah Omar, a fost capturat în 2010 de forțele de securitate din orașul Karachi din sudul Pakistanului și eliberat în 2018.

Baradar a crescut în Kandahar – locul de naștere al mișcării talibane. La fel ca majoritatea afganilor, viața lui Baradar a fost radical schimbată de invazia sovietică a Afganistanului de la sfârșitul anilor 1970, transformându-l într-un insurgent. Se spune că a luptat cot la cot alături de Mullahul Omar. Cei doi vor fonda mișcarea talibană la începutul anilor 1990, pe fondul haosului și corupției care a izbucnit după retragerea sovietică.

Arestat în Pakistan în 2010, Baradar a fost ținut în custodie până când la presiunile SUA a fost eliberat în 2018 și mutat în Qatar. Aici a fost numit șef al aripii politice a talibanilor, fiind cel care a supravegheat semnarea acordului de retragere cu americanii.

Baradar este autorul codului de conduită al luptătorilor talibani, sub forma unei broșuri.

În martie 2020 a avut loc prima discuție dintre un președinte american și grupul insurgent, când fostul președinte Donald Trump a vorbit cu Baradar și a discutat despre progresele privind instaurarea păcii în Afganistan. În timpul apelului, Trump „a subliniat necesitatea continuării reducerii violenței, ceea ce a făcut posibilă semnarea acordului istoric SUA-talibani în 29 februarie”, se arăta într-o declarație a Casei Albe.

Cel mai mare „sprijin” pentru talibani l-a acordat Pakistanul, care adesea i-a etichetat drept luptători și nu teroriști. Mai mult, pakistanezii le-a oferit talibanilor tot ce aveau nevoie – muniție, alimente și combustibil.

Bătălia de la Spin Boldak din 1994 a fost un moment decisiv pentru talibani. Spin Boldak este un oraș de frontieră la granița dintre Pakistan și Afganistan, aflat în provincia Kandahar. Talibanii au ascuns 800 de camioane de arme și muniții sovietice în peșteri. Deținând deja armele, munițiile și banii pakistanezilor, preluarea controlului asupra Spin Boldak fost esențială pentru creșterea influenței talibanilor în întreaga țară.

De fapt, Pakistanul a sprijinit talibanii chiar și după ce ONU i-a sancționat. Ca și China, de altfel.

În iulie a acestui an, China a găzduit o delegație talibană formată din nouă membri, iar ministrul de externe Wang Yi i-a numit „o forță politică și militară esențială” în țară. Delegația, condusă de Baradar, s-a întâlnit cu ministrul chinez de externe Wang Yi și cu alți oficiali în Tianjin, un oraș port aflat la aproximativ 100 km sud-est de Beijing.

Rapoartele realizate după această întâlnire arătau că China este pregătită să recunoască talibanii drept conducători legitimi al Afganistanului, dacă gruparea teroristă reușește să înlăture guvernul ales în mod democratic la Kabul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro