Un fost prim-ministru rus explică de ce Moscova nu oprește livrările de gaze către țările „neprietenoase”: Ne pasă de cetățenii europeni
Fostul prim-ministru rus Serghei Stepașin a declarat marți că Moscova ar putea opri furnizarea de petrol și gaze naturale către țările NATO și alte state neprietenoase, dar că măsura nu este luată din considerație față de cetățenii europeni, relatează Interfax.
„Dar astăzi nu ne gândim la state, ci la oameni. Inclusiv la oamenii din Europa (…) De aceea Rusia continuă să furnizeze resurse energetice”, a spus el. „Cei care refuză astăzi aceste provizii nu se gândesc la propriii cetățeni”, a conchis Stepașin.
Acesta a fost prim-ministru al Rusiei sub premierul Boris Elțîn între lunile mai și august din 1999. Ulterior el a ocupat mai multe funcții birocratice din cadrul aparatului de stat rus, fiind văzut ca un tehnocrat la Moscova.
Declarațiile sale vin în contextul în care Statele Unite au interzis marți toate importurile de petrol și gaze naturale din Rusia, Marea Britanie a anunțat că va renunța la importurile de petrol și produse petroliere rusești până la sfârșitul acestui an și Comisia Europeană a prezentat un plan de a reduce substanțial dependența energetică de Rusia până la finalul lui 2022.
România, pe lista țărilor „neprietenoase” Rusiei
Amintim că Guvernul rus a aprobat luni o listă cu ţări şi teritorii neprietenoase care au întreprins acţiuni considerate ostile la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor ei.
Rusia a declarat luni că toate acordurile comerciale cu companii şi persoane din aşa-numitele „ţări neprietenoase” ar trebui de acum aprobate de o comisie guvernamentală, potrivit unei rezoluţii guvernamentale.
Pe listă sunt SUA, Canada, ţările membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan,potrivit unui comunicat al guvernului de la Moscova.
Ţările şi teritoriile menţionate au impus ori s-au alăturat sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după începerea invaziei forţelor armate ruse în Ucraina.
Urmărește ultimele evoluții din a 13-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.