FOTO Dovada adusă de americani pentru a arăta că Rusia e pe cale să cumpere drone de război din Iran
Statele Unite sunt convinse că oficiali ruși au vizitat recent un aerodrom din Iran pentru a vedea drone cu capacități de atac, a declarat sâmbătă consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan, citat de Reuters.
SUA au afirmat la începutul acestei săptămâni că dețin informații care arată că Iranul se pregătește să furnizeze Rusiei până la câteva sute de drone, inclusiv unele capabile să folosească arme, și că Teheranul se pregătește să antreneze forțele rusești pentru a le folosi. Ministrul iranian de externe a negat acest lucru.
„Informațiile noastre arată că o delegație oficială rusă a beneficiat recent de o prezentare a unor UAV iraniene capabile de atac….Din câte știm noi, este pentru prima dată când o delegație rusă a vizitat acest aerodrom pentru o astfel de prezentare”, a declarat Sullivan într-un comunicat.
Declarația a inclus imagini din satelit datate 8 iunie care arată vehicule aeriene iraniene fără pilot (UAV) „pe care delegația guvernamentală rusă le-a văzut în acea zi”.
Aceasta a precizat că echipamente similare au fost prezentate cu ocazia unei a doua vizite rusești la aerodrom, la 5 iulie.
A Russian delegation has visited an airfield in central Iran at least twice in the last month to examine weapons-capable drones, according to national security adviser Jake Sullivan and satellite imagery obtained exclusively by CNN. https://t.co/XDBp2IMfDV
— Iuliia Mendel (@IuliiaMendel) July 16, 2022
Vineri, ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian, într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, a respins ca nefondate acuzațiile SUA privind trimiterea de drone iraniene în Rusia pentru a fi folosite în războiul împotriva Ucrainei.
Iranul, care a furnizat drone aliaților săi din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri prima sa divizie navală purtătoare de drone în Oceanul Indian, în contextul în care președintele american Joe Biden vizitează Orientul Mijlociu.
Biden este așteptat să se întâlnească sâmbătă cu liderii arabi în Arabia Saudită și să discute despre integrarea capacităților de rachete și apărare din regiune pentru a combate atacurile iraniene cu drone și rachete în Orientul Mijlociu.
„Rusia face efectiv un pariu pe Iran, iar noi facem un pariu pe o regiune a Orientului Mijlociu mai integrată, mai stabilă, mai pașnică și mai prosperă”, a declarat sâmbătă un înalt oficial al administrației americane.
Biden a folosit legăturile tot mai strânse ale Iranului cu Rusia pentru a face presiuni asupra țărilor arabe să adopte o poziție mai dură în ceea ce privește criza din Ucraina.
Națiunile din Golf, care au legături energetice și de afaceri cu Moscova, au refuzat până acum să ia atitudine.
––––