Sari direct la conținut

Marea Britanie a anunțat cel mai mare pachet de reduceri de taxe și impozite din ultima jumătate de secol

HotNews.ro
Liz Truss, Foto: Jacob King / PA Images / Profimedia
Liz Truss, Foto: Jacob King / PA Images / Profimedia

Guvernul britanic a prezentat vineri cel mai radical pachet de reduceri de taxe din ultima jumătate de secol, diminuând povara fiscală atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, relatează Reuters și Agerpres.

Ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng, a reafirmat obiectivul premierului Liz Truss de a dubla ritmul de creştere economică anuală al Marii Britanii, până la 2,5%, şi pentru prima dată, a avansat o cifră cu privire la planurile de cheltuieli ale noului premier.

„Planul nostru este să extindem partea de ofertă a economiei prin reduceri de taxe şi reforme…Astfel vom transforma ciclul vicios de stagnare într-un ciclu virtuos de creştere”, a declarat Kwasi Kwarteng în Parlament.

Printre măsurile anunţate vineri se numără reducerea cotei superioare pentru impozitul pe venit, de la 45% până la 40%.

Astfel, începând din luna aprilie 2023, cei 629.000 de contribuabili care câştigă mai mult de 150.000 de lire sterline pe an nu vor mai plăti o cotă maximă de 45% ci o cotă de impozit de 40% care se aplică celor cu câştiguri de peste 50.271 de lire sterline pe an.

Guvernul britanic reduce și cota de bază pentru impozitul pe venit

În paralel, cota de bază pentru impozitul pe venit va fi redusă la 19% începând din luna aprilie 2023, cu un an mai devreme decât se preconiza.

„Aceasta înseamnă o reducere de taxe pentru 31 de milioane de persoane în doar câteva luni”, a spus Kwasi Kwarteng.

De asemenea, ministrul britanic al Finanţelor a anunţat că taxa de timbru la achiziţionarea unei locuinţe va fi redusă pentru ca familiile să îşi permită să cumpere o casă, astfel că pragul de la care se aplică această taxă se va dubla până la 250.000 de lire sterline (280.000 de dolari).

Mai mult, va fi reintrodusă scutirea de la plata TVA pentru vizitatorii din străinătate care fac cumpărături în Marea Britanie, în ideea de a stimula sectorul de retail.

„Marea Britanie primeşte milioane de turişti în fiecare an şi vreau ca străzile şi aeroporturile noastre, porturile şi centrele noastre comerciale să resimtă beneficiile economice. De aceea, am decis să introducem shopping-ul fără TVA pentru vizitatorii din străinătate”, a anunţat Kwasi Kwarteng.

Marea Britanie limitează dreptul la grevă

Alte măsuri anunţate vineri vizează limitarea dreptului la grevă în cazul eşecului negocierilor între sindicate şi angajatori, crearea a 38 de zone de investiţii, cu reglementări reduse pentru cei care vor să pornească o afacere, reducerea autorizaţiilor de construire, anularea unei programate majorări a accizelor pe alcool şi eliminarea unui plafon pentru bonusurile plătite bancherilor.

Tot acest pachet de măsuri, ale căror costuri sunt estimate la 45 de miliarde de lire sterline pe an în 2026, este cea mai mare reducere de taxe adoptată după 1972, potrivit centrului de reflexie Institute for Fiscal Studies.

„A trecut o jumătate de secol de când am văzut reduceri de taxe de asemenea amploare”, a subliniat directorul Institute for Fiscal Studies, Paul Johnson.

Imediat după anunţarea acestor planuri, randamentele pentru obligaţiunile emise de Guvernul britanic au înregistrat cea mai mare creştere zilnică din ultimii 13 ani, lire sterlină a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 37 de ani în raport cu dolarul iar cotaţia acţiunilor companiilor britanice a atins cel mai redus nivel din ultimele două luni.

Noile măsuri vin după ce mai devreme în cursul acestei săptămâni guvernul de la Londra a anunțat că va subvenționa facturile la energie în această iarnă în contextul în care este așteptată o creștere explozivă a acestora.

Britanicii se confruntă de asemenea cu cel mai ridicat nivel al inflației din ultimele patru decenii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro