Serbia şi Ungaria au semnat un acord de construire a unui oleoduct pentru consolidarea securităţii energetice
Serbia şi Ungaria au semnat marţi un acord pentru construirea unei conducte petroliere cu o lungime de 128 de kilometri care va uni oraşul sârb Novi Sad de oraşul ungar Algyo, a anunţat Ministerul de Externe ungar, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
„Cu cât avem mai multe surse, rute şi colaborări, cu atât va spori securitatea energetică”, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, care a participat la o reuniune a guvernelor sârb şi ungar.
Construirea respectivului oleoduct este un proiect comun al companiei ungare MOL şi companiei sârbe Transnafta. Dar guvernele de la Belgrad şi Budapesta încă nu au precizat când va fi dată în exploatare această conductă.
De asemenea, societăţile de gaze din cele două ţări, compania sârbă Srbijagas şi cea ungară MVM, vor crea un consorţiu care va începe să funcţioneze din toamna acestui an.
Atât Serbia cât şi Ungaria sunt foarte dependente de sursele de energie ruseşti şi ambele ţări menţin relaţii apropiate cu Moscova.