Sari direct la conținut

Armenia caută aliați în locuri neașteptate după ce a fost abandonată de Rusia

HotNews.ro
Recep Erdogan alaturi de Nikol Pasinian, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Recep Erdogan alaturi de Nikol Pasinian, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Premierul armean Nikol Pashinian a avut miercuri o rară convorbire telefonică cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat serviciul său de presă, cele două state arătându-şi astfel dorinţa de apropiere în pofida tensiunilor istorice, relatează AFP și Agerpres.

Armenia şi Turcia nu au stabilit niciodată oficial relaţii diplomatice, iar frontiera lor comună este închisă din anii 1990. Relaţiile dintre cele două ţări sunt marcate de masacrele asupra armenilor comise în timpul Primului Război Mondial de Imperiul Otoman, pe care Erevanul şi multe alte ţări le consideră un genocid, termen pe care Ankara îl respinge.

În urmă cu doi ani și Statele Unite au recunoscut masacrele comise împotriva armenilor de Imperiul Otoman drept genocid, după decenii de ambivalență a Washingtonului asupra subiectului din cauza alianței strategice cu Turcia, țară care găzduiește focoase nucleare americane încă din perioada Războiului Rece.

Nikol Pashinian şi Recep Tayyip Erdogan „au discutat despre procesul de normalizare a relaţiilor bilaterale”, potrivit unui comunicat al serviciului de presă al guvernului armean.

Premierul armean, unul dintre primii lideri care l-au felicitat pe preşedintele turc la sfârşitul lunii mai pentru realegerea sa în fruntea ţării, a participat la ceremonia de învestitură a lui Erdogan la începutul lunii iunie în Turcia.

Armenia apelează la cel mai mare susținător al inamicului său

Turcia, născută din dezmembrarea Imperiului Otoman în 1920, recunoaşte masacrele însă respinge termenul de genocid, evocând un război civil în Anatolia, dublat de o foamete, în care 300.000 până la 500.000 de armeni şi tot atâţia turci au murit.

Turcia este, de asemenea, principalul susţinător al Azerbaidjanului, vecinul şi rivalul istoric al Armeniei. Baku şi Erevan au purtat două războaie pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, unul la prăbuşirea URSS-ului în anii 1990 şi celălalt în 2020.

În decembrie 2021, Armenia şi Turcia au desemnat emisari pentru a-şi normaliza relaţiile, dorinţă pe care cele două ţări o manifestaseră deja în 2009 prin semnarea unui acord în acest sens. Armenia, însă, nu a ratificat niciodată acest acord şi s-a retras din proces în 2018.

Noua dezghețare a relațiilor dintre Armenia și Turcia are loc în condițiile în care guvernul lui Nikol Pașinian speră probabil la o mediere turcă a conflictului cu Azerbaidjanul, după ce Rusia a refuzat să își ajute aliatul tradițional din cauza propriilor probleme cauzate de războiul din Ucraina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro