Atentat sinucigaș cu bombă la un tribunal din Kiev / Doi polițiști răniți / Are legătură cu Rusia?!
Doi ofițeri de poliție au fost răniți miercuri după ce un bărbat s-ar fi aruncat în aer într-un tribunal districtual din Kiev, au anunțat autoritățile ucrainene, potrivit AFP.
Se pare că două explozii au avut loc în tribunalul districtual Șevcenkivski. Autoritățile nu au precizat dacă detonările au avut legătură cu războiul cu Rusia.
„Un atacator a murit la fața locului. Potrivit informațiilor preliminare, acesta s-a aruncat în aer”, a declarat ministrul de Interne Igor Klimenko pe rețelele de socializare, adăugând că doi polițiști au fost răniți.
Clădirea, în fața căreia se aflau mai multe ambulanțe, era înconjurată de un cordon de poliție, a observat un jurnalist AFP.
Două ambulanțe părăsiseră deja clădirea, iar aproximativ douăzeci de polițiști înarmați și purtând căști au intrat în incintă, potrivit aceleiași surse.
Mai devreme în cursul zilei, autoritățile declaraseră că forțele de securitate interveneau la un tribunal districtual după o explozie. Un corespondent AFP a auzit apoi o a doua explozie.
Kievul se află sub o securitate strictă de când Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie 2022. Este în vigoare o stare de asediu pe timp de noapte.
„Potrivit informațiilor preliminare, un dispozitiv (exploziv) necunoscut a fost detonat de un bărbat care a fost adus la audiere”, a declarat ministrul de interne.
Potrivit administrației militare a orașului, o explozie a avut loc la ora 17:20 (15:20 GMT), în timp ce un acuzat era escortat de poliție spre o sală de judecată.
Parchetul a explicat că bărbatul, care fusese adus pentru o audiere în instanță, a detonat o bombă în încercarea de a „scăpa de custodie” în timp ce se afla la toaletă.
Ministrul de Interne a îndemnat locuitorii să nu se apropie de locul faptei pentru a permite salvatorilor să își desfășoare activitatea mai eficient.