Sari direct la conținut

Beijingul califică noua strategie a Germaniei privind relațiile cu China drept „contraproductivă”

HotNews.ro
Olaf Scholz alaturi de Xi Jinping, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Olaf Scholz alaturi de Xi Jinping, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Ministerul de Externe chinez a criticat primul document de strategie a guvernului german privind cooperarea cu China, pe care l-a calificat vineri drept „contraproductiv”.

Documentul, care prezintă vederile guvernului german şi abordarea faţă de China, „nu va face decât să exacerbeze divizarea lumii”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Wang Wenbin, la o conferinţă de presă de la Beijing, relatează agenția germană DPA, citată de Agerpres.

El a acuzat de asemenea guvernul german de protecţionism excesiv în privinţa strategiei, care face apel la companiile germane să reducă dependenţele excesive de furnizorii sau de consumatorii chinezi.

Wang Wenbin a mai afirmat că ţara sa spera ca Germania să aibă o percepţie „completă şi obiectivă” asupra evoluţiilor din China.

Strategia Germaniei privind China, care a fost făcută publică joi, a fost rezultatul a luni de dezbateri în cadrul coaliţiei la guvernare în privinţa modului în care trebuie definite relaţiile cu China.

Strategia cere reducerea dependenţei economice a Germaniei de China, dar susţine că Germania nu vrea să se „decupleze” de a doua cea mai mare economie din lume.

China este un partener comercial foarte important pentru economia Germaniei orientată spre export.

În document, guvernul german acuză de asemenea Beijingul de o serie de încălcări ale drepturilor omului şi de eforturi de a submina legea internaţională cu comportamentul său agresiv în regiunea Indo-Pacifică.

Strategia face apel la o „reechilibrare” a relaţiei Berlinului cu Beijingul, în condiţiile în care tensiunile geopolitice în creştere şi competiţia intensificată în domeniul afacerilor au definit această relaţie în ultimii ani.

Noua strategie arată că „suntem realişti, dar nu naivi”, a declarat ministrul de externe Annalena Baerbock cu prilejul prezentării strategiei la Berlin.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro