China stă pe o bombă cu ceas, care dă peste cap planurile economice ale Beijingului și întregii lumi

Îmbătrânește China înainte de a deveni cu adevărat bogată? Dacă luăm în considerare ultimele statistici privind populația Chinei, răspunsul tinde să fie afirmativ. Prin urmare, cum a ajuns țara care până de curând avea cea mai mare populație din lume să traverseze o criză demografică și cum va încerca China să iasă din acest impas?

Statul chinez a intrat recent în clubul statelor din Asia de Est afectate de blestemul declinului demografic, 2022 fiind anul în care populația Chinei a scăzut pentru prima dată în ultimii 60 de ani. Țări precum Japonia și Coreea de Sud se luptă de decenii cu o populație îmbătrânită și o natalitate scăzută. Deși au implementat numeroase măsuri de susținere a natalității, Coreea de Sud, de exemplu, rămâne țara cu cea mai mică rată a fertilității din lume în 2023 – doar 0,78 copii la o femeie.

Nici China nu stă foarte bine la capitolul fertilității, rata fiind de 1,2 în 2021 și într-o continuă scădere. Prin urmare, și populația chineză a avut de suferit, aceasta scăzând cu aproximativ 850.000 de locuitori în 2022, de la 1,4126 miliarde din 2021 la 1,4118 miliarde în 2022, conform Biroului National de Statistici din China. Conform estimărilor ONU, viitorul este și mai sumbru pentru populația Chinei, care se preconizează că va scădea în 2050 la 1,3 miliarde de locuitori, pentru a ajunge în 2100 la doar 800 de milioane de locuitori.

Cum s-a ajuns aici?

Politica unicului copil (one-child policy), sistemul Hukou și dezvoltarea economică a Chinei au creat un climat propice scăderii natalității și implicit a populației Chinei.

În 1971, China lansa, în cadrul celui de-al patrulea Plan Cincinal, sloganul „unul nu este prea mult, doi sunt perfecți, trei sunt prea mulți”, referindu-se la numărul agreat de copii pe care o familie ar trebui să-l aibă. În 1973 apărea campania „mai târziu, mai rar, mai puțin”, ca parte a unui raport de planificare familială care promova căsătoria „mai târzie”, după 23 de ani la femei și 25 de ani la bărbați, un interval de a face copii „mai rar” de 3 ani și un număr „mai mic” de copii, limitat la 2 copii per familie.

Deși această campanie a avut rezultatele scontate, rata fertilității scăzând de la 5,8 la începutul anilor 1970, la 2,7 în 1979, în acest din urmă an a fost impusă politica unicului copil, care a intrat în vigoare în anul 1980 și a fost introdusă în constituția statului în 1982. După cum îi spune și numele, politica unicului copil impunea familiilor din China să aibă un singur copil și este principala cauză a dezastrului demografic cu care se va confrunta în viitor China.

Această politică a unicului copil a creat un întreg aparat de control al natalității la nivel local și provincial, care se ocupa fie cu campanii de propagandă, fie cu amendarea familiilor cu mai mult de un copil și chiar cu campanii forțate de contracepție, avort sau sterilizare. Politica unicului copil a fost gândită pentru a facilita creșterea economică a Chinei în anii 1980, dar, menținută pentru o perioadă prea lungă de timp, s-a întors ca un bumerang împotriva economiei chineze.

Citește articolul pe Panorama.ro