Sari direct la conținut

Un băiat de 2 ani din Nevada a murit din cauza „amibei care mănâncă creierul” / Cum s-ar fi infectat copilul

HotNews.ro
Naegleria fowleri, Foto: KATERYNA KON / Sciencephoto / Profimedia
Naegleria fowleri, Foto: KATERYNA KON / Sciencephoto / Profimedia

Un băiețel de 2 ani a murit săptămâna aceasta din cauza unei infecții provocată de Naegleria fowleri, cunoscută ca „amiba care mănâncă creierul”, potrivit Diviziei de Sănătate Publică și Comportamentală din Nevada (DPBH) și a unei postări pe Facebook a mamei copilului, relatează CNN.

Potrivit comunicatului DPBH, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au confirmat că Naegleria fowleri, cunoscută și sub numele de amiba care mănâncă creierul, a fost cauza bolii și apoi a morții băiatului.

Cum ar fi fost expus infecției provocate de Naegleria fowleri

Anchetatorii cred că băiatul ar fi putut fi expus la amibe la Ash Springs, un izvor termal natural din comitatul Lincoln, se arată în comunicat.

„Naegleria fowleri este o amiba vie unicelulară microscopică care apare în mod natural în mediu. Această amibă poate provoca o infecție rară a creierului, numită meningoencefalită amibiană primară (PAM), care distruge țesutul cerebral și este aproape întotdeauna fatală”, se arată în comunicatul DPBH.

Potrivit CDC, infecția ucide peste 97% dintre persoanele care o contractează. Din 154 de persoane infectate cunoscute în Statele Unite între 1962 și 2021, doar patru pacienți confirmați au supraviețuit infecției, scria Fox News în martie după moartea unui bărbat din Florida din cauza aceleiași infecții.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro