„La acest moment, nu are niciun sens”: Austria a respins sec apelul șefei Comisiei Europene pentru includerea imediată a României și Bulgariei în Schengen
Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând că extinderea în prezent a zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează joi Euractiv, potrivit Agerpres.
În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere”.
Totuşi, Viena a respins rapid solicitarea. „În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia”, a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.
„La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”, a adăugat el.
Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.
Ursula von der Leyen a subliniat miercuri că România şi Bulgaria au devenit deja un model „arătând cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranţi.
„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a spus şefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.
Insistenţa guvernului austriac de a bloca intrarea celor două ţări est-europene în Schengen a fost criticată şi de partidul liberal NEOS, aflat în prezent în opoziţie.
„Acesta este un apel direct către guvernul federal austriac de a ridica în cele din urmă veto-ul său incalificabil şi antieuropean”, a declarat eurodeputata Claudia Gamon pentru agenţia de presă APA, după încheierea discursului Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European.
Dacian Cioloș cere blocarea deciziilor UE
Europarlamentarul Dacian Cioloș a cerut autorităților române să blocheze toate deciziile europene care necesită vot unanim până când România va fi primită în Schengen. Excepție ar trebui să fie în cazul voturilor privind Ucraina, țările candidate și extinderea UE.
„În 16 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, România nu şi-a exercitat niciodată, pe niciun subiect european, dreptul de veto consfinţit prin Tratate, dovedind astfel că este un partener de încredere, loial valorilor europene, dar şi că poporul român este unul dintre cele mai eurofile din întreaga Uniune.
Din păcate, vedem cum alte state membre nu au astfel de reţineri, punând la îndoială soliditatea construcţiei europene: veto-ul Austriei nu face decât să alimenteze sentimentul eurosceptic din România şi să menţină percepţia eronată că România nu ar beneficia, de fapt, de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, vă solicit, în calitate de şefi ai autorităţilor executive şi legislative ale statului român şi de reprezentanţi ai României în Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene, să aveţi o abordare la fel de intransigentă precum cea a Austriei:
blocarea tuturor deciziilor europene care necesită vot unanim din partea statelor membre – cu excepţia celor privind sprijinul pentru Ucraina, ţările candidate şi extinderea Uniunii Europene – până la un vot pozitiv pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne”, se arată într-o scrisoare transmisă de Dacian Cioloș președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și premierului Marcel Ciolacu.
Rareș Bogdan: „Nehamer își bate joc îşi bate joc de voi toţi, de la Consiliu până la tine, dragă Ursula”
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a avut, miercuri, un discurs dur în plenul Parlamentului European, unde i-a acuzat pe liderii europeni că au mințit România și că „nu sunt capabili” să pună presiune pe cancelarul austriac Karl Nehammer, care blochează aderarea României la Schengen.
„Ne-aţi minţit, ne-aţi minţit în mod repetat! Ne umiliţi şi păcăliţi constant, deşi suntem cetăţeni europeni model, responsabili şi deschişi, toleranţi şi extrem de muncitori”, a acuzat el.
„Nu sunteţi capabili să puneţi presiune şi să îl opriţi pe cancelarul Nehammer al Austriei de a umili şi sfida o ţară cu 25 de milioane de cetăţeni europeni. Nehammer sfidează şi umileşte nu doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem, de voi toţi, de la Consiliu până la tine, în mod special, dragă Ursula”, a adăugat Rareș Bogdan.
El i-a acuzat pe liderii europeni și că vorbesc în termeni elogioşi despre viitorul Europei, dar tolerează ca un fost ministru de Externe al Austriei, care dansa la nuntă cu dictatorul Vladimir Putin, să anunţe că s-a mutat în oraşul dictatorului, la Sankt Petersburg”.