Sari direct la conținut

Cel mai dur avertisment al Iranului de la începutul războiului din Israel: „Ne putem aştepta la o acţiune preventivă”

HotNews.ro
Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, la o întâlnire cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, Foto: Iranian Foreign Ministry / AP / Profimedia
Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, la o întâlnire cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, Foto: Iranian Foreign Ministry / AP / Profimedia

​Ministrul de externe al Iranului a declarat luni la televiziunea de stat că o „acţiune preventivă” împotriva Israelului ar putea fi aşteptată în următoarele ore, adăugând că nu i se va permite să întreprindă nicio acţiune în Fâşia Gaza fără a suporta consecinţe, relatează Reuters.

„Liderii Rezistenţei nu vor permite regimului sionist să întreprindă nicio acţiune în Gaza. … Toate opţiunile sunt deschise şi nu putem fi indiferenţi la crimele de război comise împotriva poporului din Gaza”, a declarat ministrul de externe Hossein Amirabdollahian la televiziunea de stat.

„Frontul de rezistenţă este capabil să ducă un război pe termen lung cu inamicul (Israelul). (…) În următoarele ore, ne putem aştepta la o acţiune preventivă din partea frontului de rezistenţă”, a spus el, fără a da detalii, potrivit News.ro.

Săptămâna trecută, autoritatea supremă a Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Teheranul nu a fost implicat în atacul asupra Israelului din 7 octombrie al grupului militant Hamas, care este susţinut de Teheran, dar a salutat ceea ce a numit înfrângerea „ireparabilă” a Israelului din punct de vedere militar şi al serviciilor de informaţii.

Sprijinirea cauzei palestiniene a fost un pilon al Republicii Islamice de la revoluţia din 1979 şi un mod prin care ţara dominată de şiiţi s-a conturat ca lider al lumii musulmane. Teheranul afirmă că oferă sprijin moral şi financiar organizaţiei Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

Anterior, luni, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat că deşi Teheranul susţine cauza palestiniană, frontul de rezistenţă împotriva Israelului a luat propriile decizii independente.

În afară de Hamas, Iranul susţine Hezbollahul şiit din Liban, o mişcare considerată mai puternică, mai bine înarmată şi mai bine organizată decât Hamas. Israelul a evacuat localităţi întregi de la graniţa de nord cu Libanul şi a instituit o fâşie de securitate după ce în ultimele zile şi-a intensificat schimburile de tiruri cu militanţii Hezbollah.

URMĂREȘTE LIVE AICI TOATE INFORMAȚIILE DESPRE RĂZBOIUL ISRAEL-HAMAS – ZIUA A 11-A

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro