Sari direct la conținut

Israelul este pregătit pentru un atac terestru în Gaza în curând, afirmă fostul premier

HotNews.ro
Soldați israelieni în luptă cu militanți Hamas, Foto: Ilia Yefimovich / DPA / Profimedia
Soldați israelieni în luptă cu militanți Hamas, Foto: Ilia Yefimovich / DPA / Profimedia

Un asalt terestru dificil și sângeros în Fâșia Gaza este încă probabil în zilele următoare, a declarat fostul premier israelian Ehud Barak pentru NBC News.

Barak – care, după ce a fost ministru al apărării în timpul celei mai mari incursiuni terestre în Gaza în 2009, are o experiență rară în ceea ce privește o astfel de operațiune – a declarat că, dacă conflictul se extinde, ar putea declanșa un război mai amplu care ar implica „mai mult timp, muncă, sudoare, lacrimi și sânge”.

Cu toate acestea, el a susținut că, chiar dacă acest lucru se va întâmpla, Israelul nu se va afla sub o amenințare existențială.

„Nu avem nevoie de un alt război. Dar dacă vom avea unul, atunci vom lupta în unul”, a declarat el într-un interviu amplu. „Și Israelul va câștiga”.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, le-a spus militarilor concentrați la granița Gaza că vor vedea în curând enclava palestiniană „din interior”, sugerând că o invazie terestră ar putea fi aproape.

„Vedeți Gaza acum de la distanță, o veți vedea în curând din interior. Comanda va veni”, a spus el conform unei declații citate de Reuters.

Armata israeliană spune că așteaptă o „decizie politică” pentru a începe ofensivă terestră în Fâșia Gaza, pe care o lovește fără încetare după atacul sângeros al Hamas de acum o săptămână. În două conferințe de presă separate, purtătorii de cuvânt al armatei israeliene Richard Hecht și Daniel Hagari au spus că o „decizie politică” trebuie să preceadă orice intrare în Gaza.

Şeful Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) a declarat duminică că armata va intra în curând în Fâşia Gaza pentru a decima gruparea teroristă Hamas şi i-a îndemnat pe soldaţi să atace şi să distrugă tot ce ţine de mişcarea palestiniană, relatează The Times of Israel.

„Responsabilitatea noastră acum este să intrăm în Gaza, să mergem în locurile unde Hamas se pregăteşte, acţionează, planifică, lansează. Să-i atacăm peste tot, fiecare comandant, fiecare operativ, să distrugem infrastructura”, le-a spus soldaţilor şeful Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene, generalul-locotenent Herzi Halevi, aflat în sudul Israelului. „Pe scurt, ca să câştigăm”, a adaugat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro