„O întrebare care trebuie pusă”, dar la care Benjamin Netanyahu refuză să răspundă
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a refuzat să răspundă, într-un interviu pentru CNN, dacă îşi va asuma responsabilitatea pentru că nu a reuşit să prevină atacul supriză lansat de Hamas asupra Israelului în 7 octombrie. El a spus că va fi timp pentru astfel de „întrebări dificile” după ce războiul se va încheia.
Într-un interviu acordat duminică CNN, premierul israelian a recunoscut că este „o întrebare care trebuie pusă”.
„Şi vom răspunde la toate aceste întrebări”, a spus el.
„În acest moment, cred că ceea ce trebuie să facem este să unim ţara pentru un singur scop: să obţinem victoria. Să ne concentrăm pe victorie – aceasta este responsabilitatea mea acum”, a declarat Benjamin Netanyahu.
Premierul israelian a fost criticat pentru că nu a reuşit să anticipeze cel mai sângeros atac de la înfiinţarea Israelului, lansat în 7 octombrie de către Hamas. Peste 1.200 de persoane au ucise, iar alți peste 240 de oameni au fost luați ostatici de către gruparea teroristă.