Presiunea asupra Olandei de a „lăsa” Bulgaria să intre în Schengen se intensifică – presă / Comisarul Johansson: Scopul meu este ca decizia să fie luată în acest an
Presiunea asupra Olandei pentru a ridica „veto-ul” împotriva aderării Bulgariei la Schengen se intensifică, întrucât de decizia sa este condiționat și drumul României către zona de liberă circulație, scrie Mediapool, preluat de Agenția de presă Rador.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a comentat că recent a avut loc o nouă verificare în Bulgaria, care a avut „cu adevărat succes”. Mark Rutte, care continuă să guverneze Olanda în calitate de prim-ministru interimar, a declarat recent că, dacă evaluarea va fi pozitivă, țara sa va ridica „veto-ul”.
Dar, deși această evaluare pozitivă există deja, încă nu există nicio reacție din partea țării sale. Aderarea Bulgariei este blocată de Țările de Jos și Austria, în timp ce doar Viena are rezerve față de intrarea României.
Totuși, potrivit unor surse diplomatice, Austria ar putea urma Olanda, dacă aceasta își schimbă poziția față de Bulgaria. Astfel, nu va fi necesară separarea celor două țări balcanice, ceea ce este considerat a fi de nedorit de către Comisia Europeană. Cu toate acestea, oficialii austrieci nu au confirmat încă această posibilitate.
Comisarul Johansson: Scopul meu este ca decizia să fie luată în acest an
Voi folosi ocazia pentru a spune cât de bine sunt pregătite Bulgaria și România pentru aderarea la Schengen. Scopul meu rămâne ca decizia să fie luată în acest an, a declarat comisarul european Johansson.
În acest context, europarlamentarul român Rareș Bogdan a anunțat că este așteptat un vot în parlamentul de la Haga săptămâna viitoare.
„Acum un an, Bulgaria a refuzat să se separe de România, când România putea spera la un vot, dar atunci a fost și Olanda împotriva noastră. Între timp, Bulgaria a rezolvat problemele tehnice și de stabilitate guvernamentală. Parlamentul de la Haga, care ne-a dat votul pentru a intra, a trebuit să voteze pentru Bulgaria pe 6 decembrie, dar votul a fost amânat cu 10 zile și va avea loc la 14 sau 16 decembrie în parlamentul olandez”, a declarat Rareș Bogdan, citat de BTA.
Potrivit acestuia, toate canalele diplomatice cu Austria au fost redeschise și România poate spera să intre în spațiul Schengen etapizat sau integral în 2024. Ambițiile lui Rutte de a conduce NATO sunt parte din întregul scenariu, iar pentru asta are nevoie de sprijin și din partea Europei de Est.
Denkov: Austria și Olanda recunosc că s-au înregistrat progrese foarte mari
Premierul bulgar Nikolai Denkov a comentat că după alegerile din Olanda este mai greu de negociat, dar el rămâne optimist că Bulgaria va fi membră a spațiului Schengen și ca urmare a raportului pozitiv de la ultima verificare, care este prezentat zilele acestea la Bruxelles.
„Rezultatul acestei misiuni este un raport extrem de pozitiv, iar din moment ce acești reprezentanți au semnat raportul, înseamnă că reprezentanții lor – ai Austriei și ai Olandei – acceptă deja că există progrese foarte puternice. De aici încolo, eforturile diplomatice vor continua, cum să se formulează o decizie, care până la sfârșitul acestei luni să se încerce să fie adoptată. Momentan este mai greu de negociat cu Olanda, dar asta nu înseamnă că nu este posibil, deci negocierile continuă”, a spus Denkov.
Care sunt rezervele Olandei
Olanda se află într-o situație politică dificilă după ce Partidul Libertății de extremă dreaptă, populist, anti-islamist și eurosceptic al lui Geert Wilders a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare anticipate. Cu toate acestea, partidul rămâne izolat și va avea greutăți în a forma un guvern.
Rezervele Olandei față de aderarea Bulgariei sunt legate de rezultatele insuficiente în lupta împotriva corupției și instaurarea statului de drept în țara noastră, în timp ce cealaltă țară cu veto pentru intrarea noastră, Austria, este concentrată pe admiterea migranților pe teritoriul nostru și necesitatea unei reforme cuprinzătoare în zona de liberă de circulație.
Olanda a dorit o evaluare a recentelor modificări legislative din țara noastră, care afectează controlul procurorului general, modificările aduse Comisei pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit și modificările constituționale pregătite.
Bulgaria și România speră să aibă loc o ședință extraordinară
Ministrul spaniol de Interne, Fernando Marlaska, și-a exprimat speranța că extinderea Schengen va avea loc cât mai curând posibil. El a spus că Președinția spaniolă a Consiliului UE va continua munca până la sfârșitul anului. Ambiția Bulgariei și României este să aibă o loc o întâlnire extraordinară în ultimele zile ale anului sau la începutul anului viitor.
Deocamdată se lucrează la varianta ca cele două țări să intre mai întâi cu granițele aeriene, iar apoi cu granițele terestre.
„Încă lucrăm, sperăm ca aderarea Bulgariei și României la Schengen să aibă loc cât mai curând posibil”, a declarat ministrul spaniol de interne Fernando Marlaska. Ministrul a menționat că și Consiliul UE se va familiariza cu evaluările Comisiei Europene în urma verificării suplimentare din Bulgaria. În misiunea CE au fost și reprezentanți ai Țărilor de Jos și Austriei.
România așteaptă o decizie din partea Olandei
România așteaptă să afle dacă Olanda va sprijini aderarea Bulgariei la spațiul european de liberă circulație, pentru a lua o decizie cu privire la dosarul Schengen, a spus premierul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres și Digi24. El a amintit că, la 22 noiembrie, au avut loc alegeri în Olanda și, din această cauză, nu a existat timp pentru a începe o procedură de vot în parlament.
„A fost mai mult decât sigur că Schengen nu va fi discutat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 4 și 5 decembrie, dar a rămas pe ordinea de zi propunerea unei ședințe extraordinare a Consiliului în luna decembrie. Mai întâi așteptăm decizia Olandei cu privire la Bulgaria și vom vedea cum va acționa România”, a spus premierul.
În ceea ce privește dialogul cu Austria, Ciolacu a declarat că nu a avut o discuție directă cu cancelarul Karl Nehammer. „Cu siguranța va urma o astfel de discuție, după ce mă întorc în România. Au fost discuții la nivel de ambasadori și ministrul de Interne a avut și alte contacte”, a precizat Marcel Ciolacu, aflat în vizită de lucru în SUA până pe 6 decembrie.
Mai este timp până la sfârșitul anului pentru ca parlamentul și guvernul de la Haga să ia o decizie de ridicare a veto-ului asupra aderării Bulgariei la Schengen, ceea ce ar putea deschide calea către o soluție favorabilă ambelor țări (Bulgaria și România), a spus ministrul afacerilor interne din România, Cătălin Predoiu.
(foto articol: DreamsTime.com)