Sari direct la conținut

Actorul Gerard Depardieu se confruntă cu o a treia plângere de agresiune sexuală: O jurnalistă din Spania spune că starul francez a violat-o

HotNews.ro
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images
Gerard Depardieu, Foto: Somer / Abaca Press / Profimedia Images

Jurnalista și scriitoarea spaniolă Ruth Baza a depus, la rândul său, o plângere în Spania împotriva actorului francez Gerard Depardieu, pe care îl acuză că a violat-o în 1995 la Paris, relatează AFP.

Pe 12 octombrie 1995, Ruth Baza avea 23 de ani și Gérard Depardieu, 46 de ani: jurnalista a venit la Paris să-i ia un interviu actorului francez pentru revista Cinemanía, iar în timpul interviului aceasta a spus că a fost violată.

Joia trecută, autoarea, acum în vârstă de 51 de ani, a depus o plângere la poliția spaniolă, a explicat ea pentru AFP marți, confirmând informații ale cotidianului spaniol La Vanguardia.

Ea a vorbit pentru AFP despre „o intruziune fără niciun consimțământ, în niciun moment” și a spus că s-a simțit „paralizată” în timpul evenimentelor, care, potrivit ei, au avut loc în incinta fostei case de producție Roissy Films.

Ruth Baza evocă o „agresiune sexuală”, deoarece în Spania, această infracțiune include și violul conform codului penal.

Dar, întrebată despre natura faptelor, ea a răspuns că este într-adevăr vorba de un viol: „poliția a descris-o așa”.

Contactate de AFP, poliția și procuratura au declarat că nu sunt în măsură să confirme depunerea acestei plângeri, aceasta ar fi a treia plângere de agresiune sexuală care îl vizează pe actorul francez.

„Când am început interviul, eram amândoi în picioare și, cumva, dintr-o dată, mă îmbrățișează. Începe să mă sărute pe toată fața. M-a sărutat pe gură și nu m-am putut mișca”, a spus Ruth Baza pentru AFP.

„Mi-a atins corpul și mi-a atins picioarele, nu mă puteam mișca. Nu mă puteam mișca, iar el mă săruta, mă săruta”, a repetat ea, spunând că a fost „împietrită” și că „ nu a simțit nimic”.

Jurnalista spune că a uitat „complet” faptele până când a citit ancheta publicată de site-ul de Mediapart în aprilie în care treisprezece femei îl acuzau pe actor de violență sexuală.

Reamintim că actriţa Hélène Darras, care a jucat ca figurantă alături de Gérard Depardieu într-un film din 2008, a depus în septembrie plângere împotriva actorului pentru agresiune sexuală.

Asta, după ce actorul era deja anchetat din 2020, în urma plângerii depuse de Charlotte Arnould.

Ea l-a acuzat pe actor de două violuri și agresiuni sexuale care ar fi avut loc la casa pariziană a vedetei, un hotel din arondismentul 6, pe 7 și 13 august 2018.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro