Sari direct la conținut

​Washingtonul a dat undă verde vânzării de avioane F-16 cerute de Turcia

HotNews.ro
Avion de luptă F-16, Foto: MApN
Avion de luptă F-16, Foto: MApN

Guvernul american a dat vineri, după luni de negocieri, undă verde vânzării de avioane de vânătoare F-16 către Turcia, precum şi F-35 către Grecia, după ratificarea de către Ankara săptămâna aceasta a aderării Suediei la NATO, scrie AFP, citat de Agerpres.

Departamentul de Stat a notificat oficial Congresul, după cum prevede legea americană, despre această dublă vânzare vineri seara, a indicat jurnaliştilor un responsabil american sub protecţia anonimatului.

Pentru a face acest lucru, Statele Unite au aşteptat până când instrumentele de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO au fost depuse fizic la Washington, a precizat acest responsabil, demonstrând caracterul ultrasensibil al negocierilor care au prevalat în acest acord.

În calitate de depozitar al Tratatului Atlanticului de Nord, toate instrumentele de ratificare trebuie să fie depuse în capitala federală, care va găzdui un summit în iulie pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a NATO.

Pe de altă parte, legea americană cere ca Congresul să fie notificat cu privire la orice vânzare de arme americane către un guvern străin.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro