Sari direct la conținut

VIDEO „Te alegem pe tine”. Unii ruși s-au dus la mormântul lui Navalnîi pentru „a vota” la alegerile prezidențiale

HotNews.ro
Un buletin de vot pe care a fost trecut cu pixul numele lui Navalnii sta asezat pe mormantul opozantului , Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Un buletin de vot pe care a fost trecut cu pixul numele lui Navalnii sta asezat pe mormantul opozantului , Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Zeci de ruși s-au adunat duminică la mormântul lui Alexei Navalnîi de la Moscova pentru a-și exprima simbolic votul pentru regretatul politician al opoziției în ultima zi a alegerilor prezidențiale din Rusia, au arătat imaginile TV, relatează Reuters.

Navalnîi, cel mai aprig critic rus al președintelui Vladimir Putin, a murit luna trecută într-o închisoare din Arctica. Aliații săi îl acuză pe Putin că l-a ucis, ceea ce Kremlinul neagă. Serghei Narîșkin, șeful serviciului rus de informații externe SVR, a declarat că Navalnîi a murit din cauze naturale.

Navalnîi a fost înmormântat la cimitirul Borisovo din sudul Moscovei pe 1 martie, cu două săptămâni înainte de începerea alegerilor prezidențiale care se așteaptă să-i ofere lui Putin încă șase ani la putere.

Duminică, înregistrările video postate pe rețelele de socializare de Novaya Gazeta Europe și de alte mass-media au arătat zeci de susținători Navalnîi la mormântul său, pe care au depus diverse omagii.

„Te alegem pe tine”, arată un mesaj scris pe o hârtie deasupra mormântului plin de flori al opozantului. Pe mormânt erau vizibile și buletinele oficiale de vot care fuseseră modificate pentru a include numele lui Navalnîi pe lista candidaților cu o bifă în dreptul acestuia.

Susținătorii au fost arătați punând flori pe mormântul lui Navalnîi, care era deja plin de flori.

Prezența la vot la alegerile prezidențiale din Rusia a ajuns duminică la 67,54%, depășind nivelul din 2018 cu câteva ore înainte de încheierea scrutinului, potrivit agenției de presă TASS, citată de Reuters.

Presa rusă independentă relatează că s-au format cozi mari la misiunile diplomatice ruse din lume. Cel puțin 74 de persoane au fost arestate în Rusia pentru că au desfășurat diverse acțiuni de protest în timpul alegerilor prezidențiale care vizează realegerea lui Vladimir Putin în fruntea țării, a anunțat duminică organizația OVD-Info, potrivit AFP.

În ciuda avertismentului Procuraturii, opoziţia rusă și-a menţinut apelul numit „Amiază fără Putin.

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziției ruse, a participat duminică la Berlin la protestul „Amiază împotriva lui Putin”, în timp ce câteva persoane scandau „Iulia, Iulia”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro