Sari direct la conținut

VIDEO Robert De Niro, în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump: „Am uitat lecţiile istoriei cu alţi clovni deveniți dictatori” / Echipa lui Trump răspunde: „Un actor expirat”

HotNews.ro
Robert De Niro, critici la adresa lui Trump, în faţa tribunalului din New York, Foto: Seth Wenig / AP / Profimedia
Robert De Niro, critici la adresa lui Trump, în faţa tribunalului din New York, Foto: Seth Wenig / AP / Profimedia

Celebrul actor Robert De Niro l-a numit marţi pe Donald Trump un „clovn” care este hotărât să distrugă democraţia americană, într-un discurs rostit în faţa tribunalului din New York unde avea loc procesul candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite.

De Niro, un vechi democrat care a dat recent glas unui spot electoral pentru preşedintele Joe Biden, a participat la un eveniment de campanie al lui Biden în faţa tribunalului din Manhattan, alături de doi foşti poliţişti, Harry Dunn şi Michael Fanone, care se aflau la Capitoliul american când acesta a fost atacat de susţinătorii lui Trump la 6 ianuarie 2021, relatează Reuters și News.ro.

Evenimentul face parte din încercarea campaniei lui Biden de a se folosi de acoperirea mediatică a procesului Trump pentru a-şi promova propriul mesaj: Trump este un pericol pentru democraţie.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a respins evenimentul ca fiind o butaforie.

Referindu-se la candidatura de succes a lui Trump la alegerile din 2016, actorul Robert De Niro, laureat al premiului Oscar, a spus că iniţial s-a râs de candidatura lui Trump ca de o glumă. „Am uitat lecţiile istoriei care ne-au arătat alţi clovni care nu au fost luaţi în serios până la un moment dat când au devenit dictatori feroce”, a spus el. „Cu Trump avem acum o a doua şansă şi nimeni nu mai râde. Acesta este momentul să-l oprim, excluzându-l prin vot o dată pentru totdeauna”, a îndemnat actorul.

Dacă Trump se întoarce la Casa Albă, a mai spus el, americanii ar putea vedea cum libertăţile civile pe care le consideră de la sine înţelese se evaporă, la fel şi sfârşitul alegerilor. „Dacă va intra (în Casa Albă – n.r.), vă pot spune de pe acum că nu va mai pleca niciodată”, a avertizat De Niro.

La rândul lor, Fanone şi Dunn au ţinut discursuri emoţionante, spunând că violenţele de la Capitoliu au fost alimentate de minciunile lui Trump potrivit cărora alegerile din 2020 au fost furate.

Tabăra lui Trump despre De Niro: „Un actor expirat”

Vorbitorii au fost huiduiţi de un susţinător al lui Trump, în timp ce alți demonstranţi pro-Trump scandau în fundal.

Oficialii campaniei lui Trump au declarat că evenimentul lui De Niro arată disperarea taberei Biden. Purtătorul de cuvânt Steven Cheung, care a urcat pe podium la scurt timp după aceea, a declarat că tabăra lui Biden este în „modul panică totală” din cauza rezistenţei lui Trump, în ciuda multiplelor dosare penale întocmite împotriva sa.

„Joe Biden pierde la nivel naţional”, a declarat Jason Miller, un alt purtător de cuvânt al lui Trump. „Cifrele preşedintelui Trump continuă să crească. Şi tot ce poate face Biden este să lanseze un actor expirat”, a mai afirmat el.

Un sondaj Reuters/Ipsos de săptămâna trecută a constatat că cei doi contracandidaţi sunt efectiv la egalitate în rândul alegătorilor înregistraţi.

În comentariile sale cele mai usturătoare, Robert De Niro a vorbit despre Donald Trump din perspectiva metropolei New York, în mare parte democrată, ai cărei alegători îl cunosc bine pe Trump şi l-au respins în mod categoric la urne. „Noi, newyorkezii, obişnuiam să-l tolerăm când era doar un escroc imobiliar murdar care se dădea drept un mare om de afaceri, un playboy de doi bani care minţea ca să ajungă în tabloide”, a spus el. „Un clovn… Nimeni nu-l lua în serios. Acum ei îl iau în serios”, a spus De Niro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro