Sari direct la conținut

Care este starea premierului danez Mette Frederiksen după atacul din Copenhaga

HotNews.ro
Mette Frederiksen, Foto: Imago / Alamy / Alamy / Profimedia
Mette Frederiksen, Foto: Imago / Alamy / Alamy / Profimedia

Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a informat sâmbătă că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului căruia i-a căzut victimă vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga, transmite Reuters.

„În afară de asta, prim-ministrul este bine, dar este şocată de incident”, se arată în comunicatul oficial, scrie Agerpres.

După incident, Frederiksen a fost transportată la spital pentru un control.

Toate evenimentele oficiale la care urma să participe sâmbătă şefa guvernului danez au fost anulate.

Atacatorul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, urmează să fie audiat în orele următoare de Tribunalul Municipal din Copenhaga, a anunţat poliţia, fără a da alte detalii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro