Documentul prin care SUA a dat in judecata Germania, cerand reluarea platilor suspendate de Hitler

Ca urmare a articolului 231 al Tratatului de pace de la Versailles, care arunca vina razboiului doar pe umerii Reichului German, Republica de la Weimar (numele primei republici germane, proclamate dupa infrangerea Germaniei in primul razboi mondial si care a durat pana la preluarea puterii de catre Hitler, la 30 ianuarie 1933, n.red.) era obligata sa plateasca despagubiri cu o valoare nedeterminata, abia in 1924 ajungandu-se la o reglementare, denumita planul Dawes (dupa numele negociatorului sef american), urmata in 1929 de un al doilea plan de plati reparatorii, mult mai reduse, denumit dupa colaboratorul lui Dawes, Owen D.Young. Ambele planuri prevedeau, pe langa reparatiile anuale pe care Germania trebuia sa le plateasca invingatorilor, si imprumuturi internationale in favoarea economiei germane, Dawes si Young recunoscand faptul ca doar o economie functionala este capabila sa plateasca reparatii.

Asa-numitul imprumut Dawes a atins o valoare de 800 de milioane de marci aur, cu o rata a dobanzii de sapte procente, in timp ce imprumutul Young reprezenta 300 de milioane de marci aur, la o rata a dobanzii de 5,5 procente. Mai ales investitorii institutionali, dar si cei privati, au cumparat astfel de titluri de imprumut. La inceputul lui februarie 1933, investitia lor s-a dovedit una falsa, guvernul cancelarului Hitler abolind plata dobanzilor si amortismentelor pentru majoritatea imprumuturilor.

Printre deciziile de baza ale politicii noii republici federale germane de dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a numarat, in 1949, si preluarea mostenirii Reichului prabusit, printre care si plata datoriilor externe, nu insa la valoarea lor nominala completa, pentru a nu extenua financiar noua democratie occidentala, care trebuia sa devina un partener puternic in alianta libertatii, in conflictul de sistem cu dictaturile comuniste. Hermann Josef Abs, cel mai influent bancher german al secolului trecut, a fost negociator sef al guvernului federal cu ocazia incheierii acordului referitor la datorii de la Londra. Aici au fost reglementate, in acord cu 70 de state creditoare, datoriile externe ale Germaniei, impreuna cu o iertare masiva de datorii pentru RFG si modalitati ieftine de ramburs.

Printre reglementari se numara si amortizarea imprumuturilor Dawes si Young, pentru care Ministerul de Finante federal a platit pana in 1980 suma de 670 de milioane de euro. Nu au fost rambursate, ca si concesie pentru Abs, doua imprumuturi acumulate intre 1945 si 1952, care urmau sa devina scadente dupa reunificare, ceea ce in anii ’50 insemna pentru o perioada nedeterminata.

In anii ’80, titlurile pentru imprumuturile respective pareau fara valoare, pentru ca nimeni nu se astepta la o reunificare. Unele din titluri au ajuns la colectionari, iar cine a obtinut ieftin asa ceva s-a putut declara fericit, pentru ca reunificarea din 1990 a facut sa reintre in vigoare clauza acordului de la Londra.

Astfel, din 1990, posesorii de titluri pentru imprumuturile Dawes si Young primesc anual dobanzi si amortismente. In anul reunificarii suma totala era de circa 125 de milioane de euro, suma ce putea fi platita fara probleme dintr-o data. Dat fiind insa ca in acordul de la Londra era prevazuta o amortizare pe durata de 20 de ani, cu plata dobanzii, Germania a indeplinit aceste solicitari efectuand plati anuale – de la reunificare suma platita atingand 62 de milioane euro dobanzi plus 23 de milioane euro amortismente.

Titlurile au scadenta in octombrie 2010 din cate stiu.

In fine, iata documentul.

Comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.