FOTO Vizită la una dintre cele mai frumoase cetăți din România – Să te lași în voia sorții și să testezi „orga morții”

​Sunt multe cetăți fortificate în Transilvania, dar puține sunt așa de frumoase și de mari precum cetatea de la Prejmer, la nici 20 de km de Brașov. Locul este faimos mai ales pentru cele patru rânduri de cămări suprapuse din interior, dar are și o istorie palpitantă, datorită sașilor. Grozav este faptul că poți explora: te urci pe scări de lemn, vizitezi cămăruțe, dar și „drumul de strajă” care îți dă o idee despre cum era în cetate acum câteva sute de ani.

O cetate bine întărită și cămările salvatoare

Zidurile de la Prejmer, sau Tartlau, cum i se spune în germană, sunt groase de până la 5 metri și înalte de până la 14 metri, există turnuri și bastioane solide la intrare, ganguri înguste și întunecoase, porți întărite de fier, dar și „hersa” – grătarul-ghilotină din lemn armat ce era coborât în caz de pericol. O legendă spune că un „dinte” din metal al hersei care este „ciobit” ar fi rămas așa după „impactul” cu capul unui turc.

Existau și punți care se ridicau și se coborau, iar în jurul cetății se aflau șanțuri adânci care se umpleau cu apă, în caz că cetatea era atacată.

Acum cinci – șase secole, când cetatea chiar era în pericol, existau mai multe grilaje glisante și porți din lemn de stejar. Barbacană este numele galeriei boltite, de 32 metri lungime, unde se află poarta de lemn masiv și pe unde se intră în incinta interioară.

Cetatea este cu totul specială pentru cele patru rânduri de cămări suprapuse din interior, ca un fagure, cămări în care se țineau provizii și se adăposteau oamenii din zonă, în timp de primejdie.

Sunt 275 de cămări și în câteva puteți intra. Unul dintre lucrurile fascinante ale vizitei este să urcați și să coborâți pe scările din lemn între cele patru nivele și să priviți curtea de la balcoanele nivelului cel mai de sus. Uneori trebuie să vă aplecați, alteori veți tresări, fiindcă o scândură pe care călcați scârțâie. Este o experiență ce merită trăită.

Fiecare familie avea propria cămară de provizii, erau numerotate și fiecare familie își înscrisese pe ușă un fel de „blazon”. Ce se depozita în aceste cămări? grâne, lemne, fructe uscate, slănină, unelte și chiar arme.

Cele mai bogate familii aveau cămările mai mari (fiindcă aveau și mai multe bunuri de depozitat), iar cele sărace aveau cămăruțe, însă în caz de nevoie (spre exemplu foamete cauzată de recolte proaste), cei mai avuți îi ajutau cu alimente pe cei săraci.

• Foamete, ospețe, reguli multe, incendii și superstiții – Cum era viața în Sighișoara medievală

Camerele aveau și mici ferestre de aerisire, iar numele erau pe vremuri înscrise pe tăblițe bătute în cuie pe ușă.

Aceste cămăruțe erau pe post de locuințe când cetatea era asediată: oamenii își aduceau aici câteva lucruri mai de preț și reveneau la casele lor, după ce pericolul trecuse.

Prejmer este la 18 km de Brașov cu mașina, iar la cetate se poate ajunge și cu autobuzul din Brașov, dar și cu trenul, tot din Brașov – direcția Sfântu Gheorghe – și trebuie să coborâți la halta Ilieni, de unde până la cetate este un sfert de oră de mers. În total, 16 trenuri opresc la Ilieni pe zi.

Drumul de strajă și orga morții

Prejmer, găsindu-se la marginea estică a teritoriului acordat coloniștilor sași, a fost permanent expusă atacurilor, începând cu extrem de dura incursiune a otomanilor în Transilvania, la 1421. Acel moment a fost semnalul pentru începerea consolidării fortificațiilor, iar o idee despre cum era atunci puteți avea dacă urcați pe scările din lemn dintre cămăruțe și ajungeți pe „Drumul de Strajă” sau, „Der Wehrgang”, cum i se spunea pe vremea sașilor.

Drumul de Strajă

Acest „Drum de Strajă” poate fi vizitat, poți merge minute bune pe coridoare care, uneori sunt strâmte, alteori sunt lungi de ar încăpea o mașină mică. Sunt foarte interesante găurile de tragere, de diferite dimensiuni și forme, dar și jgheaburile pe unde era aruncată smoala clocotită.

• Genovezii și Moldova – O poveste cu negustori, legende, mirodenii, sclavi și cetăți

O atracție interesantă este o scândură groasă care, acum jumătate de mileniu, forma așa-numita „orgă a morții” (Todesorgel, în germană). Ce vedem acum este o replică. Ea poate fi învârtită în jurul unui ax de fier, iar în Evul Mediu avea pe ambele părți câte cinci țevi de tragere. O scândură poate fi văzută și rotită și în prezent.

Orga morții

Între camerele ce pot fi vizitate la Prejmer se găsește și o frumoasă, sală de clasă. „Die Alte Schule”, este școala veche unde se preda în timpul asediilor, dovadă că pentru sași, școala era esențială. În prezent se închide școala dacă este zăpadă mare sau ger năprasnic, dar acum câteva sute de ani s-a făcut școală și când cetatea era sub asediu. Primii dascăli menționați în documente la Prejmer sunt din 1460 și 1566, iar pe pereți pot fi văzute fresce de acum peste 250 de ani. Băncile, lampa, tabla și cărțile expuse sunt mult mai noi.

Tartula, Presmer, Tartlau – O istorie de peste 700 de ani

Amănunt interesant, pentru că exista pe vremuri o brutărie în cetate, o incintă poartă numele „curtea brutarilor”.

În documentele din vechime comuna apare sub diverse denumiri: Tartilleri (1240), Presmer, Tartula, Villa Tartulan (1301), Tortalen (1377) și Tortelaw (1420). Numele german folosit și în prezent, Tartlau, a apărut la mijloc de secol XVIII.

O biserică în formă de cruce greacă a început a fi construită de cavalerii teutoni la Prejmer în 1218, dar în 1225, regele ungar Andrei a II lea i-a alungat pe aceștia din Transilvania, după certuri cu ei, iar înălțarea bisericii a continuat, însă în alt stil arhitectural: goticul timpuriu burgund. În 14 ani, ordinul cavalerilor teutoni a construit castele, a fondat așezări și a adus coloniști germani.

Goticul timpuriu a fost adus de călugării cistercieni în Transilvania, cunoscute fiind ruinele abației de la Cârța. În 1240, comunitatea din Prejmer a trecut sub patronatul abației cisterciene de la Prejmer, iar forme ale stilului gotic din acele vremuri se pot vedea și azi la bolte și la forma ferestrelor.

Biserica a căpătat mai târziu forma pe care o vedem acum datorită meșterilor și țăranilor sași, iar un moment cheie a fost la 1461 când a început construcția turnului-clopotniță, pentru construcția căruia a fost dărâmat un alt turn, mai mic și mai vechi, care se găsea în fața brațului vestic al bisericii. „1461” este anul înscris la baza turnului bisericii, iar în secolul XV, acest braț vestic a fost prelungit în stilul goticului târziu, pentru a crea locuri pentru toți enoriașii. Construcția turnului a fost definitivată în 1515, ca turn clopotniță octogonal.

Cetatea a fost extinsă și în secolul XVI, când s-au adăugat două incinte înconjurate de ziduri puternice, prevăzute cu găuri de apărare, pentru ghiulele și smoală topită.

Până în secolul al XVII-lea cetatea a fost prevăzută, în exterior, cu un şanţ de apă, intrarea făcându-se cu ajutorul unui pod mobil. În secolul al XVII-lea cetatea a fost extinsă, construindu-se primăria şi curtea acesteia. În secolul următor, mai exact în 1788, cetatea a fost prevăzută cu o poartă din lemn masiv de stejar, placată cu fier. Tot în acea perioadă a fost construit şi pasajul cu coloane de la intrare. Perioada asediilor trecuse și cetatea nu a mai fost importantă din punct de vedere militar.

Sașii, regulile și vecinătățile

Te simți oarecum ca într-un stup. văzând în curtea interioară cele peste 200 de cămări, iar ideea de stup a fost evocată des în scrierile istoricilor care au descris viața în comunitățile șașilor. Acești oameni trăiau în comunitatea lor precum albinele în stup, ceea ce însemna că interesele individuale au fost sacrificate intereselor vecinătății.

Totul era strict legiferat, de la ziua de muncă, până la relaxare și credință. Erau pedepsiți sau amendați cei care înjurau, care umblau beți sau cei care făceau mizerie ori mințeau.

Așezările saşilor erau împărțite în „vecinătăţi” – „Nachbarschaften” (în germană). Vecinătatea era o formă de organizare între mai mulţi locuitori de pe aceeași stradă sau din mai multe străzi alăturate, care contribuiau la buna rânduială a locului şi a familiilor. Oamenii se ajutau mult în cadrul unei vecinătăți, fie că era vorba despre munca câmpului, despre ajutor – când cineva cădea bolnav la pat sau când cineva murea, iar familia îndoliată avea nevoie de sprijin urgent. Vecinii se ajutau și când erau evenimente fericite, cum ar fi o nuntă sau un botez.

Ce au făcut sașii în Transilvania – Oamenii serioși veniți de foarte departe

Sașii aveau să schimbe cu totul Transilvania și lor le datorăm orașe superbe, precum Brașov, Sibiu, Mediaș, Bistrița și, evident, Sighișoara. Ei au introdus la noi orașele construite după un plan și au dezvoltat la început sate cu gospodăriile înșirate pe două rânduri, de-a lungul unei ulițe sau în jurul unei piețe. Datorită sașilor putem admira în prezent o mulțime de biserici fortificate care, în comunism, erau descrise ca fiind „cetăți medievale țărănești”, fără a se spune mai nimic despre germanii din apusul Europei care au venit aici și le-au ridicat.

Încă de la începuturi sașii au ales să lase foarte puțin spațiu între gospodării pentru a acționa la comun și cât mai eficient în fața pericolelor. Primele sate întemeiate de sași rar aveau peste 100 de locuitori, iar ogorul era separat în trei câmpuri (pentru asolamentul trienal) și fiecare primea o parte. Se însămânțau grâul, ovăzul, orzul și secara. Pădurile, fânețele și apele erau folosite la comun.

În zona Germaniei de azi, între secolele IX și XII populația a crescut foarte mult și s-au înființat sute de târguri, mari și mici. Oamenii din acele zone au dezvoltat cele mai moderne tehnici agricole pentru acele vremuri, așa că era nevoie de mult mai puțini oameni pentru a lucra o suprafață de teren decât era în prima parte a Evului Mediu.

„Sașii și-au ales după criterii îndelung cumpănite pământul unde aveau să-și ridice casele și să-și sape mormintele; au gustat precaut apa, au cântărit lumina și au măsurat cu grijă grosimea humei, s-au ferit prevăzători de înălțimi prea accidentate și au încercat cu steagul și cu nările direcția vânturilor”, scria Lucian Blaga în „Trilogia culturilor”.

Sașii au adus din Europa de Vest cele mai avansate tehnici agricole ale acelor vremuri, au măsurat cu migală loturile, au construit mori cu apă, au introdus noi culturi și au crescut rapid suprafața agricolă, și prin defrișare. Au adus unelte agricole moderne, de la pluguri, până la topoare, și s-au folosit mult de animale la muncile agricole.

Primele familii de sași au venit în jurul anului 1200, din zona Rinului și Moselei și au ajuns în Transilvania și cavaleri care, în ochii regelui ungar, erau esențiali pentru apărarea ținutului transilvan.

Sașii au venit din cealaltă parte a Europei, după un parcurs lung și foarte greu, iar cronicile scriu că în unele zone și-au croit drum cu topoarele prin păduri. Sașii au venit atrași de privilegiile promise. Nu doar că se puteau folosi cum voiau de resursele naturale, dar negustorii nu plăteau vamă în regat și își puteau alege singuri judecătorii care să rezolve problemele care apăreau în comunități.

La câteva decenii după ce sașii au sosit în Transilvania s-a petrecut un eveniment dezastruos: invazia mongolă, iar estimările indică faptul că cel puțin un sfert din locuitorii Regatului Ungariei ar fi pierit, iar o mulțime de așezări au fost șterse de pe suprafața pământului și nu și-au mai revenit.

Era nevoie de fortificații, deoarece, de mai multe ori pe secol, se petreceau incursiuni de jaf în Transilvania, inițiate de turci, de tătari, de armate de mercenari, dar uneori și de valahi sau de maghiari.