Ministrul Mediului: Delta Dunarii sa fie declarata zona defavorizata; 70% din locuitori nu au acces la apa potabila
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marti, ca sustine declararea Deltei Dunarii ca zona defavorizata, pentru stimularea investitiilor, precizand ca in prezent 70% dintre locuitori nu au acces la apa potabila, relateaza Mediafax.
Rovana Plumb a spus ca a avut aceasta initiativa impreuna cu presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu. Cei doi au participat, marti, la simpozionul „Avem o Delta. cum procedam”, organizat de Asociatia „Salvati Dunarea si Delta” si aflat la cea de-a sasea editie.
„Am avut aceasta discutie cu autoritatile locale si cu reprezentantii societatii civile din zona. Initiativa este de a declara zona Deltei Dunarii zona defavorizata, pentru ca actuala lege permite acordarea unor facilitati fiscale tuturor intreprinzatorilor din zona respectiva, astfel incat sa putem avea un echilibru intre a asigura o viata demna pentru locuitorii din Delta prin intreprinzatori si conservarea biodiversitatii”, a spus Rovana Plumb.
Ea a precizat ca Ministerul Mediului a identificat faptul ca 70% din locuitorii din Delta Dunarii „nu au acces la apa potabila” si „nu au infrastructura de apa si canalizare”.
Ministrul Rovana Plumb s-a referit si la lipsa de dotari cu echipamente medicale, spunand ca o solutie pentru cazurile de urgenta este ca salupele pe care le are la dispozitie Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) sa fie utilizate pentru transportul persoanelor care au nevoie de asistenta medicala.
Potrivit OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, in forma actualizata, aflata in vigoare din 2004, pentru ca o zona sa fie declarata defavorizata, trebuie sa indeplineasca cel putin una din urmatoarele doua conditii: ponderea somerilor din zona sa fie de trei ori mai mare decat la nivel national si sa fie o zona izolata, lipsita de mijloace de comunicatie, cu o infrastructura slab dezvoltata.
Declararea unei zone defavorizate se face la propunerea consiliului local sau, dupa caz, judetean, cu avizul consiliului pentru dezvoltarea regionala, pe baza documentatiei prezentate de agentia pentru dezvoltare regionala. Documentatia, cu avizul favorabil, este inaintata apoi de catre Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala, spre aprobare, Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala, care inainteaza la randul sau propunerea Guvernului, pentru adoptare, potrivit actului normativ citat.
O arie geografica poate fi declarata zona defavorizata pentru o perioada de cel putin trei ani, dar nu mai mult de 10 ani.
Societatile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice romane, precum si intreprinzatorii particulari sau asociatiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, care isi au sediul si isi desfasoara activitatea in zona defavorizata, beneficiaza pentru investitiile nou-create de urmatoarele facilitati: scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime si/sau componentele importate necesare realizarii productiei proprii in zona, cu exceptia importului de materii prime pentru productia, prelucrarea si conservarea carnii, scutirea de impozit pe profitul aferent investitiilor noi, pe perioada existentei zonei defavorizate, scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri pentru realizarea investitiei, acordarea din Fondul special de dezvoltare sau din alte surse aflate la dispozitia Guvernului a unor sume pentru finantarea unor programe speciale, aprobate prin HG.
Daca o investitie care beneficiaza de aceste prevederi este insa lichidata voluntar intr-o perioada mai scurta decat dublul perioadei in care s-a bucurat de facilitatile acordate prin infiintarea zonei defavorizate, sumele aferente acestor facilitati vor fi achitate cu prioritate catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, din sumele rezultate in urma lichidarii.