Sari direct la conținut

Greta Thunberg a primit cel mai înalt premiu pentru drepturile omului acordat de Amnesty International

HotNews.ro
Amnesty, Foto: Hotnews
Amnesty, Foto: Hotnews

Activista pentru mediu din Suedia, Greta Thunberg, împreună cu mișcarea de tineri Fridays for Future, a primit premiul „Ambasador al Conștiinței”, din partea Amnesty International, luni, la câteva zile înainte de summitul pentru problema climatică de la New York, scrie France 24.

Fata în vârstă de 16 ani a primit aplauze furtunoase din partea studenților de la George Washington University, în capitala SUA, unde a fost ținută ceremonia.

„Politica necesară pentru a confrunta această criză pur și simplu nu există în prezent”, a declarat Thunberg. „De aceea fiecare dintre noi trebuie să forțeze din fiecare unghi posibil pentru a-i face pe cei responsabili să-și asume lucrurile și pentru a-i face pe cei de la putere să acționeze.”

Ea a adăugat că premiul nu este doar pentru ea, ci pentru milioanele de tineri care au participat, de anul trecut, la greve săptămânale, ținute în ziua de vineri, inspirate de protestul ținut de ea în fața parlamentului suedez în 2018.

Sâmbătă va avea loc primul summit al tinerilor pentru problemele climatice al ONU, iar luni va avea loc Summitul pentru Acțiune Climatică.

Kumi Naidoo, secretarul general al Amnesty International, a spus reporterilor AFP că Thunberg și ceilalți tineri activiști au avut deja un impact semnificativ și că parlamentul Marii Britanii a declarat stare de urgență climatică după ce adolescenta s-a întâlnit cu liderii politici britanici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro