De ce ne enervăm cu ambalajele returnate în SGR și cum stă România față de alte țări
Au trecut patru luni de când celebrul Sistem Garanție-Returnare (SGR) a intrat în funcțiune și tot atât de când românii se plâng că le-a complicat viața și i-a lăsat, uneori, cu banii luați. Multora dintre ei, aparatele le-au refuzat ambalajele sau erau pline ochi. S-au oferit diverse soluții la aceste probleme, cum ar fi să încercăm să introducem sticlele cu mișcări ușoare, nu bruște ori, dacă aparatul e plin, să chemăm un angajat al magazinului pentru a schimba sacii sau pentru a prelua manual ambalajele.
Am debutat cu mare dificultate în implementarea sistemului, căci dincolo de cetățeni nemulțumiți, au fost și producători români care au considerat că sistemul, pur și simplu, nu e de ei. Așa ne-am trezit că 16 producători de vin au deschis procese Guvernului României sau că Romaqua Group, cel mai mare producător autohton de băuturi, vrea să iasă din SGR.
Totuși, deși avem acest început plin de hârtoape, dacă ne uităm la cifre, vedem că rata de colectare e în creștere de la o lună la alta, ajungând de la mai puțin de 1% în prima lună la 6%, conform celei mai recente raportări realizate de RetuRO, compania care se ocupă de administrarea sistemului.